Acasă Actualitate Timișoara a pierdut lupta cu caracatiţa hoţilor de buzunare din tramvaie. Unde...

Timișoara a pierdut lupta cu caracatiţa hoţilor de buzunare din tramvaie. Unde sunt camerele video din mijloacele de transport în comun?

DISTRIBUIȚI

hoti tramvaiOare în fiecare sector social din România există câte-o caracatiţă care protejează grupurile infracţionale „specializate în domeniu” şi datorită cărora toate promisiunile de curăţare a societăţii de evazionişti, de bandiţi, de mişei, de hoţi, rămân simple vorbe, iar poporul, prostime, tot muritoare de foame?

Dacă am ajuns ca tocmai CAPUL să fie putred, ce se mai poate face? Cui să mai sesizezi o infracţiune ca să se ia măsuri? Şi atunci, apar tot felul de onorabili care strigă la presă că strică imaginea României în afară. N-o strică presa, onorabililor, ci hoţii pe care-i lăsaţi să zburde-n veselia lor până dau de vreun copac şi uite-aşa mai scapă lumea de ei.
Miercuri, George Gavrea, inspector principal în cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia Municipiului Timişoara, care trebuia să vegheze furturile de buzunare pentru a-i prinde pe hoţi, a fost reţinut de DIICOT Timişoara, tocmai pentru că-i proteja pe hoţii de buzunare.
Adică, păgubitul şi tâlhăritul merge la domnu” poliţist să spună că a fost furat, iar „şefu”„ se uită la reclamant ca la un „tâmpit”, zicându-şi în barbă „boule” sau „fraiere”? Aşa am ajuns?
Pe scurt, şeful de la Investigaţiile Criminale Timişoara ocrotea reţeaua infracţională, care reţea l-a dat în gât pe Gavrea, când au ajuns ei în cătuşe.
Dar noi ştim că în tramvaie urma să avem montate camere video de vreun an. S-a pus una de probă, s-au bucurat timişorenii, s-au pozat autoritățile, apoi… a rămas cum a fost: cu hoţi liberi, nesupravegheaţi.
„Din câte ştiu, sunt în procedurile de achiziţie (camerele video, n.r.), de găsire a procedurilor optime de a monta acele camere. Nu ştiu stadiul, dar ştiu că asta se va întâmpla. Nu sunt achiziţionate, mai mult ca sigur. Nu am detaliile tehnice. (…). Nu cred că va fi pe licitaţie, ci cred că se vor face în regie proprie, vom vedea care va fi şi SOLUŢIA ACCEPTATĂ DE CEI DE LA POLIŢIE, pentru că până la urmă TREBUIE SĂ EXISTE O COLABORARE ÎN MODUL ÎN CARE VOM GESTIONA IMAGINILE RESPECTIVE. TREBUIE SĂ AJUNGĂ ŞI LA EI IMAGINILE” au declarat pentru ZdV surse din cadrul RATT.
Poate că unii din Poliţia Timişoara nu sunt interesaţi de acele imagini sau poate chiar i-ar deranja!
Cazul acesta ne aduce aminte de alţi foşti şefi de la Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Timiş, Sorin Munteanu sau Pavel Dumitru, care au ajuns să fie cercetaţi în cazuri similare.

 

Comentarii

comentarii