Acasă Actualitate Tramvai aniversar, dansuri populare, concert pop și concursuri sportive pentru copii, de...

Tramvai aniversar, dansuri populare, concert pop și concursuri sportive pentru copii, de Ziua Europei, la Timișoara

DISTRIBUIȚI

B53A4838

Tramvai aniversar, concerte, activități pentru copii și tot felul de manifestări se vor derula timp de două zile la Timișoara.

Totul pentru a marca Ziua Europei – 9 mai. Manifestările încep însă în urbea de pe Bega încă din 6 mai. Muzeul Satului Bănățean va fi locul unde se vor desfășura manifestările în 6 mai.

Aici, în 6 mai,, manifestările de Ziua Europei încep la ora 10, cu un concert susținut de Muzica Militară a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere Banat. La ora 11 va avea loc un program artistic asigurat de membrii Asociației Seniorilor din Timișoara: Formația de Cor ” Tinerețe fără Bătrânețe” și Formația de Dans “Senioarele”. În continuare, puteți asista la un colaj de dansuri populare din Banat susținut de Ansamblul folcloric al Palatului Copiilor din Timișoara, momente artistice susținute de soliști de muzică ușoară / pop – rock cu repertoriu în limba engleză, franceză, germană, română, etc, dansuri moderne susținute de trupa de dans modern ”Torent” a Palatului Copiilor din Timișoara și multe alte momente artistice.
Pe parcursul zilei vor ave aloc activități pentru copii: pictură pentru copii pe un tablou de pânză de circa 1m x 1m; atelier de preparare “sangria” pentru copii, dar și competiții sportive.

În 9 mai, în Parcul Central, la Monumentul Ostașului Român, va avea loc, începând cu ora 10, un ceremonial militar religios de depunere de coroane, iar de la ora 11, în Piața Libertății, va avea loc un moment festiv de plecare a tramvaiului aniversar dedicat sărbătoririi a 10 ani de la integrarea României în Uniunea Europeană, cu participarea Muzicii Militare a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere Banat.
Tramvaiul este pus la dispoziție de Regia Autonomă de Transport Timişoara (RATT) cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara. Tramvaiul va circula gratuit. Tramvaiul este decorat de studenții Facultății de Arte și Design Timișoara, cu sprijinul Centrului de Informare Europe Direct Timişoara. În tramvaiul care va circula pe traseul Piața Libertății – Piața Timișoara 700 – Catedrala Mitropolitană – Piața Maria – Piața Bălcescu –1 Decembrie 1918 – Ștefan cel Mare – Piața Traian – Piața Libertății vor fi distribuite gratuit călătorilor diverse materiale informative cu tematică europeană. Elevi de liceu vor realiza interviuri cu călătorii în cadrul unei acțiuni de implicare a tinerilor prin jurnalism cetățenesc.

De la ora 20, în Piața Unirii, va avea loc un concert de muzică pop.

Comentarii

comentarii