Acasă Actualitate UMF Timişoara a acordat titlul de Doctor Honoris Causa prof. dr. Marius...

UMF Timişoara a acordat titlul de Doctor Honoris Causa prof. dr. Marius Scarlat – un francez de origine română

DISTRIBUIȚI

Luni la universitaetav de medicinaDSCF0608Luni, 15 decembrie, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” Timişoara a acordat titlul de Doctor Honoris Causa al UMF Timişoara prof. dr. Marius Scarlat, 53 de ani, cetăţean francez de origine română. ”Oferim acest titlu onorific pentru realizările deosebite ale medicului Marius Scarlat”, a spus prof. univ. dr. Marius Raica.
Prof. dr. Dan V. Poenaru, prorectorul universităţii, a prezantat laudatio și a amintit că dr. Scarlat este un specialist de renume mondial, face parte din boardul Societăţii Mondiale de Ortopedie şi a ajutat foarte mult la afirmarea ortopediei timişorene şi româneşti pe plan internaţional. A ţinut cursuri operatorii demonstrative, workshop-uri, etc. “Este un român care nu a uitat că e român, de unde a plecat, şi care a făcut mult bine ortopediei din România”, a spus Poenaru. Medicul Marius Scarlat a plecat în urmă cu 20 de ani din România şi a reuşit să devină celebru nu numai în chirurgia ortopedică din Franţa, ci în întreaga lume. În prezent este şeful Departamentului de Ortopedie din cadrul Clinicii Saint Michel din Toulon (Franţa) şi redactor-şef al Jurnalului European de Ortopedie Traumatologie. Alături de prof. dr. Paul Botez din Iaşi şi de prof. dr. Dan V. Poenaru din Timişoara, medicul Scarlat a sprijinit aderarea Societăţii de Ortopedie din România la Jurnalul European şi la includerea unor reputaţi medici din România în Consiliul Ştiinţific al Jurnalului. Dr. Scarlat este Membru Titular în Societatea Franceză de Chirurgie Ortopedică şi şeful Departamentului de Ortopedie din cadrul Clinicii Saint Michel din Toulon (Franţa), Membru Corespondent al Academiei Americane de Chirurgie Ortopedică şi Traumatologică, Membru Titular al Societăţii Europene de Chirurgie a Umărului şi Cotului şi Visiting Profesor al UMF Timişoara. Dr. Scarlat a scris 3 cărţi şi 3 capitole de carte, 4 cursuri şi monografii de specialitate, are 14 filme de specialitate despre tehnici chirurgicale şi 88 de comunicări la întâlniri şi conferinţe. Printre altele, el a fost conferenţiar la Conferinţa Euroregională ADOrT Timişoara, în 2012.

Comentarii

comentarii