Acasă Actualitate Un directoraș al administrației Fritz, „omul lui Lațcău„ sfidează cu zâmbetul pe...

Un directoraș al administrației Fritz, „omul lui Lațcău„ sfidează cu zâmbetul pe buze: ”Nu-mi place cum arată și acum eu hotărăsc”

DISTRIBUIȚI

Ce poți face când un funcționar public, plătit din banii tăi, te minte și te sfidează cu zâmbetul pe buze? Ce poți face când același directoraș din Primăria Timișoara își încoardă mușchii și își spune în față ”Aici eu hotărăsc!”? Ce poți face când ajungând la șeful funcționarului, ditamai viceprimarul Timișoarei, sfidarea continuă?

La aceste întrebări încearcă să găsească un răspuns Anda Casapu, medic stomatolog din Timișoara. A mers la primărie cu o problemă aparent simplă: montarea unui blocator de parcare, sfătuită chiar de Poliția Locală, o instituție incapabilă să îi asigure accesul în propria parcare. Incapabilă în primul rând din cauza aceluiași directoraș din primăria condusă vremelnic de Dominic Fritz. După ce au desființat zeci de locuri de parcare ale instituțiilor de interes public din Timișoara, funcționarii administrației Fritz îi sfidează pe timișorenii care nu au acces pe proprietatea lor din cauza nesimțiților care parchează unde vor ei.

Cazul a fost făcut public de Anda Casapu, pe pagina ei de facebook:

”Dacă de obicei sunt spectator, de data asta m-am trezit cu un rol principal într-o piesă pusă în scenă chiar de Primăria Timișoara. Dacă până acum recenziile mele despre unele evenimente culturale erau obiective, de această dată analiza “spectacolului contemporan” susținut de noii angajați ai Primăriei va fi subiectivă, așteptând păreri obiective, pentru că sunt sigură că nu puteți rămâne indiferenți la așa o intrigă.

În octombrie 2022 adresez o cerere Comisiei de circulație în vederea aprobării montării unui blocator de parcare, la sugestia Poliției Locale care mi-a confirmat că nu poate face față deblocării accesului în curte, întrucât Primăria a hotărât să sisteze serviciul de ridicări mașini în weekend și în timpul săptămânii după ora 20. Termenul de răspuns la cererea mea era de 30 de zile, după aproximativ 5 luni cererea mea figura online “în lucru”, motiv pentru care mai depun o cerere în martie 2023, ultima neavând răspuns nici până azi. Mă hotărăsc să merg personal pentru a obține răspuns la prima mea cerere, o doamna foarte amabilă de la celebra camera 12 a Primăriei apelează telefonic pe cel care trebuia să trimită răspunsul din partea Comisiei de circulație, totodată sugerându-mi să merg personal la un anume domn Florescu, vicepreședintele Comisiei de Circulație și directorul Direcției Generale Investiții Mentenanță a Primăriei. Ajung la dl Florescu, îi explic care e problema mea, respectiv faptul că nu am acces la locurile de parcare din interiorul proprietății, locuri cerute de Primărie în Certificatul de Urbanism. Îmi răspunde cu zâmbetul pe buze: “nici nu am introdus cererea dvs în Comisie, pentru că nu mai doresc montarea blocatoarelor, nu-mi place cum arată și acum eu hotărăsc. “Îi explic că nu MAI EXISTĂ ridicări în weekend, vine si replica dumnealui” eu am hotărât să sistez ridicările, eu sunt aici să eficientizez cheltuielile și nu merită pentru câteva persoane să funcționeze și în weekend.” Îi explic că acele câteva persoane sunt contribuabili poate, ca și mine și nu se pune problema corect. Zâmbește și îmi spune că se mai gândește la cererea mea. Între timp primesc prin email răspunsul cerut Comisiei de Circulație de amabila doamnă de la camera 12. Ajungem la punctul culminant al piesei: avizul nefavorabil primit pe email are antetul Comisiei de Circulație și câteva semnături ale unor membri ai Comisiei, cererea mea NEAJUNGÂND ÎN COMISIE. Mă amuză această comedie prost regizată și continui: conform legii 544 privind accesul la informațiile de interes public solicit Primăriei, respectiv Comisiei de Circulație, procesul verbal conform căruia mi s-a acordat aviz nefavorabil și primesc un tabel aproape gol, o ordine de zi de fapt, cu un singur rând completat, în care apar datele mele, act semnat de același domn Florescu și o doamnă. Reprezentații Poliției Locale sau alți membri ai Comisiei nu există nici cu nume, nici cu semnături. Repet solicitarea, făcând o sesizare în acest sens viceprimarului. Primesc același tabel, întrucât era evident că nu există proces verbal cu cererea mea, deci Primăria se tot afunda în ilegalități. Mă înscriu în audiență la președintele Comisiei de circulație, Ruben Lațcău, foarte amabil de altfel, îi explic situația, îmi spune că o va analiza și voi fi contactată. Și primesc alaltăieri un plic prin Poștă cu același aviz nefavorabil.

Fiind “protagonistă” de această dată, nu pot face o critică obiectivă, așa că vă las pe dumneavoastră să vă exprimați părerea, în special pe cei care susțin încântați că Primăria Timișoara are parte de o conducere profesionistă și plină de inițiativă. Oare inițiativa să fie luarea unor decizii arbitrare și nerespectarea legilor? Sau desconsiderarea cetățenilor prin încercarea de a-i induce în eroare prin fals în acte?

P.S. Gradul de “profesionalism este dat și de avizul nefavorabil la cererea mea care este pentru “montarea unui bariere”, eu cerând montarea unui blocator.:))”.

 

Și, ca să o lămurim pe doamna medic cum stau lucrurile în Primăria Timișoara, trebuie să precizăm cu a ajuns Mihai Florescu director general al Direcției Generale Investiții Mentenanță. Și de unde a venit.

Pentru că, așa cum se practică în administrația Fritz, Florescu este ”omul cuiva”. Respectiv al viceprimarului Ruben Lațcău. Care, după ce Florescu a căzut examenul pentru un post în cadrul Direcției Tehnice, fiind respins la limba engleză, a făcut presiuni asupra examinatorului, Diana Donawell, pentru că ”a greșit nota”. Apoi, în buna tradiție useristă, postul de șef birou Relații Internaționale din cadrul Primăriei Timișoara al Diana Donawell a fost, ”restructurat”.

Mihai Florescu a fost ”recuperat” de Ruben Lațcău de la compania Tirrena Scavi S.p.A. Italia Sucursala Cluj. Acesta a fost director tehnic până în noiembrie 2022, fiind responsabil cu proiectarea și execuția Variantei de Ocolire Timișoara Sud. Adică cu doar câteva zile înainte ca CNAIR să rezilieze contractul cu firma italiană, pe motiv de întârzieri majore la realizarea lucrărilor asumate prin contract. În primăvara acestui an, compania Tirrena Scavi a intrat în insolvență.

Prin urmare, directorul tehnic care a pus umărul la insolvența companiei italiene este acum bun pentru un post de director al Primăriei Timișoara. Că așa a vrut Lațcău.

Răspunzând, pe facebook, doamnei Casapu, Ruben Lațcău a dat din nou cu bâta în baltă, făcând apel la e ”filosofia administrativă” și lăudându-se cu programul de lucru al Timpark:

”Bună ziua doamna Casapu, îmi pare rău că experiența cu Primaria Timisoara a decurs în felul acesta și am să verific dacă a durat 5 luni răspunsul, iar dacă este cazul voi impune sancțiuni.

Legat de fondul problemei, blocarea domeniul public are 2 componente, una ce tine de legalitate și una ce ține de filosofia administrativă. Încep cu prima, pentru a rezerva domeniul public cu o barieră/blocator e nevoie de o procedură de concesiune prin licitație care trebuie aprobată printr-un HCL. A doua chestie, cea care tine de filosofia administrativă se referă la principiul de a permite concesionarea domeniului public, accese, intrânduri sau curți ale blocului. Această lucru a fost permis în trecut la mica înțelegere și nu prin procedură legală, domeniul public a fost rezervat prin bariere/blocatoare. Situația asta poate ni se pare rezonabilă când ne gândim la problema, nevoia, noastră, dar ar trebui să ne gândim cât de în regulă ar fi ca acest lucru să se extindă în întreg orașul. Blocarea acceselor de case, de firme, curți ale blocurilor ș.a.m.d.

Timpark si-a extins programul de ridicări până la ora opt prin achiziția de 2 noi utilaje și angajarea de șoferi si operator autorizat de macara. Nu e nici o decizie de a limita timpul de funcționare, ba din contră, avem încă o procedură de achiziție utilaj în lucru si încercăm să găsim/calificăm operatori de macara ca să putem asigura in program 24/24, 7/7 cât mai repede. Probabil domnul Florescu s-a exprimat greșit, vă asigur că funcționarea serviciului în timpul nopți si in weekend e un obiectiv al Timpark”.

Viceprimarul a fost sancționat scurt de Anda Casapu, care i-a transmis viceprimarului că o mașină parcată neregulamentar i-a blocat accesul în parcare timp de trei zile, iar proiectele viitoare ale viceprimarului nu rezolvă situație:

”Stimate domnule Ruben Lațcău , apreciez implicarea dvs si faptul ca va cereti oarecum scuze in numele d-lui Florescu și al Primăriei. Vă asigur că așa cum am precizat si in iulie cand am fost la dumneavoastră in audiență, termenele de răspuns depășite sunt exact cum le-am precizat. Totuși, trecand peste faptul ca problema mea nu este rezolvata si se pare ca nu este un caz singular, trebuie sa subliniez ca situatia are mai multe aspecte. Primul dintre ele este referitor la modul in care cererea mea a fost gestionata de catre Primaria Timisoara si apreciez faptul ca ati promis ca o sa investigati situația si mai ales, ca veti lua masuri. Sunt nerabdatoare sa imi comunicati direct sau public concluzia la care ati ajuns si masurile luate, având in vedere ca discutăm despre o situație gravă in care câțiva angajați ai Primăriei au emis practic un act fals, cu semnăturile lor. Răspunsul nefavorabil pe care l-am primit este din partea Comisiei de circulație, cererea mea nefiind analizată de această Comisie, deoarece dl Florescu a declarat că “nu a dorit să introducă cererea mea in Comisie”, ceea ce pare a fi un abuz. La fel ca si “procesul verbal” eliberat de Primărie in baza legii 544, care NU E un proces verbal, ci o ordine de zi a unei sedinte publice, ordine de zi incompleta si ea. Al doilea aspect constă in faptul că deocamdata nu aveti soluție la acest tip de probleme, ci doar încercați să găsiți o rezolvare. Ar fi de ajutor daca aș avea un orizont de timp cu privire la implementarea soluțiilor propuse. Personal nu stiu daca problema ridicărilor masinilor care stationeaza neregulamentar blocând accesul in curțile interioare este a Timpark-ului, a Societății Drumuri Municipale sau a altei societăți comerciale. Am verificat anunțurile de achizitii publice pe pagina Timpark si nu apare nici o achiziție de noi mașini de ridicări, dar poate nu este actualizată site-ul, ceea ce nu e in regulă. Problema ACTUALĂ rămâne programul scurt de lucru a societății de ridicări care nu funcționează in weekend si seara, respectiv noaptea. Proiectul de viitor nu schimbă situația actuală, “viitorul” nu e clar când va incepe. Exemplul evident este situația prin care am trecut de curând, de vineri 01.09 ora 18.30 până luni 04.09 ora prânzului mi-a fost blocat accesul. Vineri la ora 18.40 am apelat Poliția Locala care mi-a comunicat ca nu poate ajunge decat peste aproximativ o ora jumătate si va trebui sa fiu prezentă pentru a aplica amenda. Ce obligatie am eu, ca simplu cetățean, să aloc din timpul meu in acest sens Poliției locale, respectiv Primăriei? Mi s-a comunicat ca nu se poate ridica masina decat luni. Am revenit la Politia locala cu un apel dupa 2 zile si aflu ca nu se poate aplica alta amenda doar daca proprietarul masinii a ridicat amenda din parbriz, Politia rugandu-ma sa verifica acest aspect. Le comunic ca ridic eu amenda, daca asa se pune problema. E ridicol sa ajungem la astfel de discuții, daca proprietarul ar ridica amenda, probabil ar muta si mașina. Revin luni dimineața cu un apel in care precizez ca nasina este tot acolo de 3 zile si mi se spune ca este ocupata masina de ridicări si când va fi liberă, va trece sa o ridice. Pare a fi o scenetă cu regie neprofesionistă. Pe de altă parte constat ca anumite clinici medicale beneficiază de locuri chiar pe domeniul public. Atașez poza mai jos”.

 

Comentarii

comentarii