Acasă Actualitate USR Timișoara solicită îmbunătățirea sistemului de taxare al STPT folosind bani europeni

USR Timișoara solicită îmbunătățirea sistemului de taxare al STPT folosind bani europeni

DISTRIBUIȚI

Sistemul de plată pentru tot ce înseamnă transport public în Timișoara este greoi și nepractic. Din bani europeni, Timișoara poate moderniza întreg sistemul de plăți, pentru a-l face ușor accesibil și ușor de folosit, pentru oricare cetățean. USR Timișoara a trimis către STPT/RATT o propunere de îmbunătățire a sistemului de ticketing, precum și sursa finanțării proiectului.

Cardurile actuale de călătorie sunt o idee bună. Problema principală este că ele nu pot fi încărcate decât la cele 17 puncte de vânzare ale STPT din oraș.  Aplicația 24Pay oferă o deschidere limitată pentru plata electronică a transportului public. Noi, cei din USR, împreună cu partenerii de la RO 100 (dintre care mulți se regăsesc acum în PLUS), propuneam în vara anului trecut trei măsuri pentru îmbunătățirea și ușurarea folosirii sistemelor de plată ale STPT/RATT:

  1. Folosirea paginii WEB a STPT/RATT pentru plata abonamentelor și pentru încărcarea „portofelului electronic” folosind card-urile bancare. Astfel, cetățenii își vor putea face abonamente sau reîncărca cardurile de transport din confortul casei.
  2. Crearea unei aplicații de mobil, care să fie legată la sistemul de plată electronic și care să aibă posibilitatea de a genera carduri de transport virtuale. Aceste carduri virtuale trebuie să acopere întregul spectru de posibile legitimații de călătorie, de la bilete de o călătorie la abonamentele lunare.
  3. Creșterea punctelor de reîncărcare și distribuție a cardurilor de transport sub forma de automate fixe. Prin plasarea de automate în anumite puncte din oraș, orice călător va putea achiziționa carduri de transport indiferent de ora și ziua săptămânii.

Banii pentru acest proiect sunt puși la dispoziție de Uniunea Europeană. Pentru acoperirea costurilor acestor îmbunătățiri, propunem accesarea fondurilor europene, mai exact prin axa prioritară 4, capitolul 4.3.1.1, punctul 8 – „Crearea/extinderea/modernizarea sistemelor de bilete integrate pentru călători („e-bilete”  sau „e-ticketing”)”, deschisă încă până la finalul lunii martie.

„STPT/RATT trebuie să se deschidă spre zona de aplicații SMART, oferind tuturor utilizatorilor transparență, conectivitate și accesibilitate. Așa cum au introdus sistemul de plata al biletului cu telefonul mobil, aplicarea sistemului e-ticketing din confortul propriei case trebuie extins și pentru posesorii de abonamente. Accesibilitatea, 24 ore din 24, 365 de zile pe an, este un factor important pentru industria transportului public.”, a declarat Tiberiu Simionaș, membru în Biroul Local a USR Timișoara și unul dintre susținători modernizării transportului public din oraș.

Comentarii

comentarii