Una dintre clădirile luxoase, deținute de cetățenii ”de catifea” pe celebrul bulevard CD Loga, din zona zero a orașului, ajunge înapoi în proprietatea și administrarea statului român și a Primăriei Timișoara. Clădirea de la numărul 52 este cea în cauză, a anunțat primarul Dominic Fritz, fiind prima de acest gen care a fost recuperată de municipalitate pe astfel de spețe. În fapt, nici nu a fost deschis un nou litigiu, cel în curs a fost rezolvat pe baza unor dosare penale din trecut.
Primăria s-a intabulat deja pe clădire, acum urmează o executare silită și cei care foloseau clădirea vor trebui să o părăsească. ”Victoria” dosarului deschis în 2016, de fosta conducere a primăriei, a arătat după o muncă de detectiv depusă de angajații primăriei, după cum spunea primarul, că au fost falsuri în actele de proprietate și, ulterior, de vânzare, a clădirii. Au fost mai multe vânzări, pentru a se pierde urma operațiunilor inițiale ilegale, a mai spus acesta.
„Astăzi este o zi mult așteptată, de decenii aș putea spune, este ziua în care am reușit să readucem în patrimoniul orașului una dintre vilele furate, aș putea spune, de pe Bulevardul Loga. Loga 52, țineți minte, este prima vilă care a reintrat în patrimoniul orașului. Aici este un bulevard în care, în anii 90, prin tot felul de falsuri în acte, tertipuri juridice, vânzări, cumpărări succesive s-au luat din patrimoniul orașului mai multe vile. Au ajuns în mâna unor clanuri. De la începutul mandatului am spus că o prioritate pentru mine o să fie să readuc în patrimoniul orașului ce s-a pierdut în ultimii zeci de ani.(…) Avem o victorie majoră pentru Timișoara și timișoreni, am recâștigat această clădire, statul român este proprietar de drept atât pe clădire, cât și pe terenul de 1.200 de metri pătrați. Noi, ca municipiu, avem dreptul de administrare al acestei clădiri. În anii 90 s-a făcut un fals în acte, s-au prefăcut unii că sunt proprietari, apoi s-a vândut de mai multe ori clădirea, astfel încât să se piardă urmele, dar a existat un dosar penal care a desfăcut tot acest șir și a desfăcut toate actele care s-au falsificat în trecut”, a declarat, luni, Fritz.
Acum vila somptuoasă e a statului român și în acte. Urmează executarea silită.
”Am șters toate drepturile de proprietate care încă erau în cartea funciară și am făcut un pas administrativ, să intabulăm Statul Român și Primăria Timișoara ca proprietarii de drept pe aceste clădiri. Clădirea respectivă încă este ocupată. Următorul pas este să evacuăm oamenii care stau în această clădire”, a mai declarat Dominic Fritz.
Conform oficialului, în primăria a existat reținere în a rezolva problema.
„Această operațiune pare o operațiune simplă, dar este doar vârful aisbergului, un efort uriaș din partea a echipei mele, de a lua toate aceste dosare la puricat și de a găsi pentru fiecare câte o strategie juridică ca să le readucem la primărie. Vreau să și spun că, în trecut, toate aceste oportunități au fost ignorate, toată lumea a închis ochii pentru că bine-înțeles, că în aceste clanuri vorbim inclusiv și de anumite rețele care pot să facă rău dacă vor, și prin căi administrative, și altele. De aceea vreau să și mulțumesc echipei mele, mai ales la Direcția de Patrimoniu, că au avut acest curaj să facă acești pași și să nu mai închidă ochii. La fel cum ne-am luat de mafia de pe malul Begăi, acum ne luăm de mafia de pe Loga. Am început cu Loga 52 și sunt încrezător că nu va rămâne ultimul caz”, a mai spus Dominic Fritz.
Fritz nu a spus că a fost amenințat pentru a renunța la dorința de redobândire a clădirii, dar a spus că i s-a sugerat că ar fi mai bine să nu o facă.
”Eu am primit mai multe semnale, într-un limbaj foarte politicos că ar fi mai bine să nu trezim ceea ce a dormit foarte bine până acum în acest oraș. Motivul este că tot acest mod, din anii 90, că nu s-a făcut nimic în afară de aceste dosare penale nu a mai progresat cu nimic. Înseamnă că a existat o anumită complicitate. Eu nu am informații concrete despre cine și unde, dar încă o dată în instituția mea am văzut care este frica de a se apropia de aceste dosare”, a încheiat primarul.
”Roadele muncii și luptei echipei Robu sunt culese acum de personajul nul Fritz”
Victoria a fost salutată și de fostul primar al Timișoarei Nicolae Robu. Acesta spune că roadele muncii și luptei echipei Robu sunt culese acum de ”personajul nul Fritz”.
”Lupta dusă de mine cu echipa mea împotriva clanurilor a fost una e cât de grea, pe atât de rodnică. Să ne reamintim: nicio clădire publică n-a mai fost înstrăinată în perioada 2012-2020; 11 clădiri pierdute au fost aduse în patrimoniul public: 8 foste cinematografe și 3 clădiri spitalicești (una -a Clinicii de Chirurgie 2 a Spitalului de Copii și două -ale Clinicii de Balneo-Fizioterapie a Spitalului Municipal); condamnări grele ale “marelui” Cârpaci și ale unor acoliți au fost date de Curtea de Apel Timişoara în 2016 (Cârpaci -10 ani și 4 luni cu executare); anulări multiple de contracte de vânzare-cumpărare prin care concubina lui Ionelaş Cârpaci a cumpărat, unul după altul, apartamentele din imobilul cu numărul 52 de pe bulevardul C.D. Loga au fost pronunțate de Curtea de Apel Timişoara”, spune Robu.
Fostul primar îl acuză pe Dominic Fritz că pozează acum în ”marele salvator al Timișoarei”.
” Rod al luptelor duse peste atâția ani -și e obligatirie sublinierea aici a meritelor juriștilor Primăriei-, a onorării printr-o muncă asiduă și competentă a nobilei și grelei lor profesii de către magistrații implicați în acest proces, unul complex, s-a ajuns astăzi la victoria finală!
Pinocchio, în instanțierea Fritz, a aflat de proces cu ocazia comunicării acestei sentințe finale și… hop și el, țuști în față, mare salvator al Timișoarei, luptător cu clanurile!”, spune Nicolae Robu.
”În urma devoalării de către mine a minciunilor legate de procesul prin care statul român a redobândit proprietatea asupra imobilului se pe C.D. Loga nr 52, mașinăria fritzistă a ieșit la atac, susținând că pe vremea mea s-au pierdut în favoarea lui Cârpaci, laboratorul și un salon de pneumologie ale Spitalului de Copii.
În realitate, acele spații au fost pierdute din 1995 – cu 17 ani înainte de a deveni eu Primar!!!-, când au fost retrocedate către foștii proprietari, iar după ani de procese, la 1 noiembrie 2013 s-a ajuns la executarea silită a sentinței de evacuare a lor de către Primărie și punere la dispoziția proprietarilor! Își poate imagina cineva că un Primar se poate opune executării silite dictate de instanță?!”, mai spune fostul primar al Timișoarei.