Acasă Actualitate 30 de milioane de lei pentru drumurile şi infrastructura de apă-canal din...

30 de milioane de lei pentru drumurile şi infrastructura de apă-canal din Timiş

DISTRIBUIȚI

titu bojin august 2013 6

30 de milioane de lei au venit în Timiş pentru drumuri şi infrastructura de apă-canal, de la Ministerul Dezvoltării Regionale, prin PNDL. „Am primit 30 de milioane de lei, bani care trebuie repartizaţi pentru toate lucrările din judeţ, cu acordul Ministerului Dezvoltării, inclusiv pe drumurile judeţene. În aceste condiţii, probabil că vor merge în jur de patru milioane de lei pentru drumuri judeţene, iar diferenţa de 26 de milioane de lei va merge înspre lucrările de apă-canal, care şi anul trecut au beneficiat de 61 de millioane de lei din banii de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) şi eu cred că în acest an vom putea să atragem cel puţin tot atâţia bani – 60 de milioane – care să ne sprijine pentru închiderea lucrărilor şi în special a lucrărilor cu valori mai mari, pe lângă banii pe care îi pun primăriile. Sunt, de asemenea, posibilităţi, după discuţiile pe care le-am avut la nivelul Ministerului Dezvoltării şi al Ministerului Mediului, ca o parte dintre aceste lucrări să poată fi finanţate POS Mediu – există o sumă mare care poate fi atrasă. Sper că prin programul pe care îl avem prin PNDL, prin fondurile proprii, programul care se derulează la nivelul Aquatim petru alimentare cu apă, să aducem Timişul la un nivel cât se poate de ridicat atât din punct de vedere al canalizării cât şi din punct de vedere al alimentărilor cu apă”, spune Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş. Cei patru milioane de lei vor fi împărţiţi la mai multe drumuri unde Consiliul Judeţean Timiş are diferite lucrări, pentru a sprijini finanţarea lor.

 

Comentarii

comentarii