Acasă Eveniment 58 de migranţi, ascunşi în două TIR-uri, prinşi de poliţiştii de frontieră...

58 de migranţi, ascunşi în două TIR-uri, prinşi de poliţiştii de frontieră când încercau să treacă ilegal în Ungaria

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră arădeni de la Punctele de Trecere a Frontierei Nădlac şi Nădlac ll au prins, în total, 58 de cetăţeni din Siria, Irak şi Iran care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două TIR-uri. 

”În această dimineaţă, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, mobilier pentru o societate comercială din Danemarca. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorcă, printre bunurile transportate, 43 de cetăţeni străini”, a transmis, duminică, într-un comunicat de presă, Poliţia de Frontieră.

Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, Irak şi Iran, care intenţionau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat.

Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au controlat, la ieşirea din ţară, un automarfar condus de un cetăţean turc, care transporta fructe pe ruta Turcia-Austria.

În urma controlului, au fost descoperiţi, în compartimentul destinat transportului de marfă, 15 cetăţeni străini.

”La verificări, colegii noştri au stabilit ca persoanele sunt cetăţeni din Siria care doreau să ajungă în mod fraudulos în state din vestul Europei”, a arătat sursa citată.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru şoferi şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii depistaţi ascunşi în mijloacele de transport, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile ce se impun.

Comentarii

comentarii