Acasă Actualitate 79 de tineri au participat la concursul “Left is right – Un...

79 de tineri au participat la concursul “Left is right – Un tânăr cu autism, coleg cu mine?”

DISTRIBUIȚI

Pentru_voiPrin Fundaţia “Pentru Voi” Timişoara
13 tineri liceeni şi studenţi talentaţi din Timişoara înscrişi în concursul de creaţie "Left is right – Un tânăr cu autism, coleg cu mine?" au fost premiaţi, joi, 2 aprilie, la Iulius Mall Timişoara, de către Fundaţia „Pentru Voi” Timişoara, cu prilejul Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului – 2 aprilie.  Au fost oferite trei premii mari şi câte un premiu principal şi unul special pentru fiecare secţiune în parte. Marele premiu al concursului a fost câştigat de Mihaela Clopotaru cu fotografia „Un tânăr cu autism, coleg cu mine?”. Premiul special pentru talent artistic a fost câştigat de către Andrei Varvescu, cu eseul „E Mihai sau e chiar Bach?”.
Premiul special pentru impactul mesajului transmis a fost căştigat de către Cristian Pall, cu pictura „Un tânăr cu autism, coleg cu mine?”. Marele Premiu – un laptop – a fost înmânat de primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, şi de Georgiana Iliescu, reprezentanta Fundaţiei Vodafone România, sponsorul principal al concursului.
“Este pentru prima dată când organizăm asmenea acţiune în scopul atragerii atenţiei asupra incidenţei crescânde a autismului în rândul copiilor şi tinerilor. În România, adulţii cu autism nu sunt nici măcar recunoscuţi oficial, îşi pierd pur şi simplu diagnosticul odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, deşi autismul este o tulburare care durează întreaga viaţă.
E nevoie de o schimbare majoră în România, atât legislativ, cât şi la nivelul comunităţii, pentru ca persoanele cu autism şi familiile lor să nu mai fie singure”, a spus Laila Onu, directorul fundaţiei. “Administraţia locală face tot ce poate pentru a fi alături de cei în suferinţă”, a declarat Gheorghe Ciuhandu. La cele cinci secţiuni ale concursului: eseu, poezie, fotografie, desen, pictură, s-au înscris 79 de tineri din Timişoara, cu vârste cuprinse între 14 – 24 ani. 35 dintre lucrări au fost preselectate şi cuprinse într-o expoziţie care a putut fi vizualizată timp de o săptămână în incinta Iulius Mall Timişoara.
Juriul a ales cu greu câştigătorii concursului, dar datorită deschiderii comunităţii de afaceri, s-a reuşit oferirea unor premii consistente în valoare de peste 9.500 lei, constând în: trei calculatoare, produse cosmetice, confecţii, rucsaci, seturi de desen, şepci, tricouri.

Comentarii

comentarii