Acasă Economic CCIA Timiș invită firmele la primul Forum de Afaceri on-line România-Turcia

CCIA Timiș invită firmele la primul Forum de Afaceri on-line România-Turcia

DISTRIBUIȚI

Sub sloganul „Șansa ta la un parteneriat internațional”, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Ambasada României în Republica Turcia invită firmele timișene la o întâlnire „virtuală“ cu firme din Turcia care și-au exprimat interesul de colaborare în variate sectoare de activitate și sub diferite forme: subcontractare, producție în sistem lohn, asociere mixtă, import-export, distribuție și/sau comercializare, achiziționare de echipamente, altele.

Forumul are ca principal obiectiv promovarea schimburilor comerciale între România și Republica Turcia și de aceea o importanță deosebită va fi acordată sesiunii de „match-making” între companiile participante din cele două țări, sub forma unor paneluri distincte,  pe domenii de activitate: agricultură, industrie (materiale plastice, mobilier, design și decorațiuni interioare), materiale de construcție, industria automotive (anvelope, componente electrice) și industria textilă (materiale, producție de îmbrăcăminte).

Participarea la eveniment este gratuită.

Termenul limită pentru transmiterea confirmărilor este data 7 mai 2021 – astfel încât reprezentanții Ambasadei României la Ankara și Camera de Comerț din Regiunea Antalya să poată identifica partenerii de afaceri potriviți.

Forumul de Afaceri va avea loc la începutul lunii iunie și se va desfășura în limba engleză, pe platforma ZOOM a CCIAT.  

Înregistrarea la eveniment se face completând talonul de participare disponibil pe site-ul CCIAT: http://www.cciat.ro/cciat_Forum_de_Afaceri_Romania__Turcia.

Ulterior transmiterii talonului de înscriere, participanții vor primi link-ul pentru conectarea la evenimentul on-line.

Comentarii

comentarii