Acasă Economic ADR Vest Timișoara – partener în alte două proiecte europene, CEIBOOST și...

ADR Vest Timișoara – partener în alte două proiecte europene, CEIBOOST și CODIL

DISTRIBUIȚI

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest ADR Timișoara se alătură ca partener în alte două proiecte europene, CEIBOOST și CODIL, ce își propun promovarea inovării în economia circulară și sprijinirea modelului de lucru în echipă, de la distanță.

Reprezentanți din sfera economică, socială și educațională din Regiunea Vest au participat la evenimentul local axat pe stimularea creșterii și coeziunii teritoriale prin intermediul proiectelor Interreg Europe.

Acesta a coincis cu lansarea a două noi proiecte internaționale în regiune, în care este implicată Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest. Este vorba despre CEI BOOST – Stimularea inovării în economia circulară prin aplicarea tehnologiilor emergente și de CODIL – Ecosisteme regionale de inovare perturbate de COVID, două proiecte europene care vizează promovarea inovării în economia circulară și sprijinirea dezvoltării modelului de lucru în echipă de la distanță.

Aceste inițiative reprezintă angajamentul continuu al ADR Vest în promovarea dezvoltării durabile și a progresului regional.

Proiectul CEI BOOST își propune să încurajeze și să sprijine dezvoltarea și implementarea de soluții digitale durabile în economia circulară, în special în legătură cu noile tehnologii. Scopul final este de a utiliza aceste instrumente digitale pentru a stimula  tranziția către o economie circulară durabilă. Proiectul are loc în contextul în care digitalizarea stă la baza mai multor industrii, iar economia circulară urmărește optimizarea utilizării resurselor în cadrul acestora.

CEI BOOST adună expertiză din diferite regiuni, factori de decizie de la diferite niveluri și actori lideri ai ecosistemelor de inovare și va investiga și testa abordări și instrumente pentru a evalua, consolida și susține atât ecosistemele regionale de inovare digitală, cât și cele circulare din regiunile non-metropolitane și emergente din Europa.

 

ADR Vest are ca parteneri de proiect: Regiunea Västerbotten (Suedia), Instituția Publică Centrul Lituanian de Inovare, Agenția de inovare (Lituania), Consiliul Regional Päijät-Häme (Finlanda), Asociația Agențiilor de Afaceri (Bulgaria), Institutul de Cercetare în Economie Circulară și Mediu „ERNEST LUPAN” (România), Consiliul Provincial Tarragona (Spania), Institutul de Dezvoltare a Afacerilor din Regiunea Autonomă Madeira (Portugalia), LAB Universitatea de Științe Aplicate (Finlanda), Institutul de Sisteme Industriale/Athena RC (Grecia), Laval Mayenne Technopole (Franța).

Proiectul vine ca răspuns la provocările globale privind utilizarea eficientă a resurselor și reducerea impactului asupra mediului. ADR Vest va colabora strâns cu partenerii din proiect pentru a identifica și transfera 60 de bune practici (vor fi identificate și promovate 5 bune practici la nivelul Regiunii Vest), pentru a consolida capacitatea instuțională a actorilor regionali în sfera economiei circulare și pentru a crea sinergii între instrumentele de finanțare, documente de politici și actori instituționali. Circularitatea se aplică tuturor sectoarelor de specializare inteligentă din Regiunea Vest, ca principiu orizontal.

Proiectul CODIL este centrat în jurul ecosistemelor regionale de inovare perturbate de COVID. În urma pandemiei, mulți angajați din companii, centre de cercetare și universități nu mai lucrează împreună în aceeași regiune sau chiar clădire. Modelul „remote work” este tot mai des întâlnit, în echipe distribuite, adesea în afara regiunii pentru care se lucrează, iar serviciile digitale au permis această colaborare inovatoare la distanța.

În acest context, obiectivul principal al proiectului CODIL este ca regiunile participante să își adapteze politicile de inovare pentru a sprijini modelul de lucru în echipă la distanța cu angajați mobili și înalt calificați.

Totodată, scopul este ca regiunile participante să-și adapteze cu succes ecosistemele de inovare la modelele de inovare în continuă evoluție care au rezultat dintr-o combinație a pandemiei COVID și a urgenței de securitate la Frontiera de Est a UE.

ADR Vest își propune să faciliteze schimbul de bune practici cu partenerii din proiect pentru a îndeplini următoarele sub-obiective:

Propunerea unei oferte de soluții spațiale, formare și educație pentru a atrage investiții digitale din partea start-up-urilor, companiilor consolidate ce doresc să se extindă și să se diversifice, precum și a proiectelor/inițiativelor de cercetare.

Propunerea unei oferte de stimulente și servicii de inovare pentru a face regiunile proiectului atrăgătoare pentru angajații mobili și înalt calificați.

Facilitarea accesului la servicii și tehnologii digitale perturbatoare necesare pentru a asigura supraviețuirea companiilor din sectoarele și grupurile țintă ale fiecărei regiuni.

Îmbunătățirea receptivității, incluziunii și rezilienței ecosistemului de inovare digitală.

În cadrul acestui proiect, ADR Vest este partener alături de: Universitatea din Ljubljana (Slovenia), Udaras Na Gaeltachta (Irlanda), Consiliul Regional al Ostrobotniei de Sud (Finlanda), Guvernul Regional Cantabria (Spania), Laval Mayenne Technoopole (Franța).

Tot în cadrul programului Interreg Europe, ADR Vest mai este parteneră și în cadrul proiectelor VIADUCT (valorificarea cercetării publice, stimularea transferului de tehnologie, prin crearea de spin-off-uri, întreprinderi care să transforme rezultatele cercetării în produse cu valoare de piață) și Best DIH (îmbunătățirea implementării politicilor de dezvoltare regională în domeniul transformării digitale).

ADR Vest promovează cooperarea interregională și implementarea de proiecte strategice menite să aducă beneficii semnificative ecosistemului regional de inovare.

Pentru informaţii suplimentare, nu ezitați să ne contactaţi: tel. 0256-491.923, e-mail – office@adrvest.ro.

 

 

Comentarii

comentarii