Până-n anul 1989, bogăţiile de orice natură ale subsolului, apele, pădurile, fabricile, uzinele şi minele, căile de comunicaţie de orice fel, transportul feroviar, fluvial, maritim şi aerian, băncile, poşta, telegraful, telefonul, radio-ul, gospodăriile agricole de stat, staţiunile de maşini şi tractoare, mijloacele de tipar, întreprinderile comunale şi partea naţionalizată a fondului de locuinţe de la oraşe, au constituit proprietate de stat, bun comun al poporului.
După ce în 1989, România nu mai avea nici-o datorie externă, astăzi, este îndatorată până peste cap şi se confruntă în prezent cu o situaţie economică deosebit de dificilă.
La 1 februarie 1990, s-a constituiti Consiliu Provizoriu de Uniune Naţională, prin lărgirea componenţei Consiliului Frontului Salvării Naţionale cu reprezentanţi ai tuturor forţelor politice din România create până la acea dată. În ziua de 16 februarie 1990, Biroul executiv al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională s-a întrunit în prima sa şedinţă de lucru şi printre altele, au decretat rstituirea de către unităţile economice de stat către populaţie a sumelor provenite din contribuţiile cu părţi sociale la fondul de dezvoltare economică, percepute în mod abuziv de către regimul ceauşist. Desproprietarirea, s-a făcut de către politicienii acelor vremuri, care, sunt şi azi pe cai înalţi, cu mult tact şi fără dureri de cap. Poporul s-a bucurat, a aplaudat, baniii i-a ,,păpat,, iar din proprietari au devenit săraci. Au fost proprietari pe toată ţara şi s-au ales în final cu un cupon (FPP) fără valoare. După douăzeci şi patru de ani, România se află într-o situaţie dezastroasă. Motivele care au condus la situaţia dezastruoasă a ROMANIEI contemporane, este şirul interminabil de gafe politice, de greşeli capitale ale guvernanţilor indiferent de culoarea politică. A urmat apoi privatizarea după ureche a României. A urmat privatizarea de ,,dragul privatizării,, în care, toată industria României a fost vândută pe un dolar. Şi aici, unii s-au îmbogăţit, iar cei mulţi au sărăcit. Să nu uităm “cuponiada”, în cadrul căreia s-a risipit inutil 30% din averea ţării. Cetăţenii au devenit peste noapte acţionari, deţinători a 30% din averea României, fără a avea o minimă educaţie asupra burselor de valori. Astfel, şi-au vândut acţiunile şefilor care aveau bani şi ştiau ce să facă cu ei. Dacă vorbim de sindicate care existau la vremea aceea şi erau foarte puternice, nu putem spune că s-au implicat în privatizare, că au luat o atitudine în folosul lor. Fondul Proprietatii de Stat, deţinător a 70% din averea României, a devenit locul din care s-a manevrat vânzarea ţării către clientela politică. Deciziile politice de o incompetenţă crasă au dus la instituirea risipei, la prăpastia economică în care se află România acum. În loc să se gândească la cei care i-au ales să le conducă destinele vieţii, să investească banii care aparţineau de drept poporului român, în retehnologizare, modernizarea agriculturii, dezvoltarea infrastructurii, a turismului, în stimularea cercetării ştiinţifice, sănătăţii, învăţământului, culturii, în loc să contribuie la dezvoltarea unor afaceri private şi crearea unor noi locuri de muncă, guvernanţii au închis întreprinderi, au făcut disponibilizări colective şi au contribuit decisiv la distrugerea economiei româneşti. Aceştia au risipit averea României şi au suprimat şansele românilor la o viaţă decentă în propria lor ţară. Noi, cei mulţi, care trăim de pe o zi pe alta.., ce mai avem de făcut?! Să cântăm cu toţii: Deşteaptă-te române!
