Acasă Eveniment Avion Carpatair Florenţa-Timişoara, evacuat

Avion Carpatair Florenţa-Timişoara, evacuat

DISTRIBUIȚI

Patru pasageri au fost răniţi, iar mai multe persoane în vârstă sunt în stare de şoc

UPDATE:  Pilotul avionul companiei Carpatair a decis evacuarea de urgenţă după ce în timpul manevrei de decolare izbucnise un incediu la unul dintre motoarele aparatului
 
Patru pasageri ai unui zbor CarpatAir pe ruta Florenţa – Timişoara au fost răniţi pe aeroportul din oraşul italian după ce aeronava a fost evacuată din cauza alertei de incendiu. La bordul avionului de tip Saab 2000 se aflau aproximativ 40 de persoane. 

Pilotul avionul companiei Carpatair a decis evacuarea de urgenţă după ce în timpul manevrei de decolare izbucnise un incendiu la unul dintre motoarele aparatului. Cel puţin patru pasageri au fost răniţi uşor în timpul procedurii de evacuare (suferind contuzii uşoare), iar mai multe persoane în vârstă sunt în stare de şoc. Aterizările şi decolările au fost suspendate scurt timp pe aeroportul din Florenţa. Potrivit unor surse aeroportuare, se pare că nu a fost depistată nicio urmă de incendiu la vreun motor al aeronavei. Comandantul susţine însă că observase izbucnirea unui incendiu. 
UPDATE:
Conform unor surse citate de TGcom, persoanele rănite sunt trei bărbaţi şi o femeie. Trei dintre victime au fracturi la membrele inferioare, iar a patra acuză dureri la coloana vertebrală. Deocamdată, nu se cunoaşte naţionalitatea victimelor. Pilotul avionul companiei Carpatair a decis evacuarea de urgenţă după ce în timpul manevrei de decolare izbucnise un incediu la unul dintre motoarele aparatului.
 
Conform unui comunicat al companiei Carpatair, ”pe timpul rulajului către pista de decolare pe Aeroportul din Florenţa, în jurul orei 11:40 ora Italiei, echipajul aeronavei de tip Saab-2000, cu 45 de pasageri la bord, a sesizat declanșarea mesajului de alarmă de incendiu la motorul stâng, unul care ulterior s-a dovedit a fi fals. Pentru evitarea oricărui risc și în conformitate cu procedurile standard pentru astfel de situații, echipajul a încetat imediat rulajul, a declanșat sistemele de stingere a incendiului și a evacuat aeronava”.
 
 

Comentarii

comentarii