Acasă Actualitate Avocații victimei accidentului grav de la Lugoj vor cere despăgubiri de 1.000.000...

Avocații victimei accidentului grav de la Lugoj vor cere despăgubiri de 1.000.000 de euro

DISTRIBUIȚI

Tribunalul Timis judecă pe 3 iulie recursul la prelungirea arestării preventive, pentru încă 30 de zile, dispusă de Judecătoria Lugoj în cazul lui Alin Faur, cel care, pe data de 2 iunie 2013, a accidentat grav o femeie aflată pe trotuar și a părăsit locul accidentului.

Alin Faur a fost arestat inițial pentru 30 de zile, pe data de 7 iunie 2013, și este cercetat pentru vătămare corporală gravă și părăsirea locului accidentului. Victima, o femeie de 54 de ani, este internată încă în spital, cu răni severe la cap și la piciorul drept. “Clienta noastră a suferit până acum cinci operații dificile, iar unul dintre picioare este încă în stare gravă. A fost nevoie de un transplant de piele, refacerea musculară este extrem de dificilă, practic piciorul drept a fost literalmente zdrobit și medicii depun eforturi considerabile pentru refacere. Din cate am înțeles de la doctori, e vorba de o reconstrucție a piciorului și e greu de spus dacă sunt șanse pentru o vindecare completă,” afirma avocatul Catalin Vlad, de la firma JGV și Asociații, cea care reprezintă interesele familiei victimei. JGV și Asociații analizează și posibilitatea de a depune, în numele victimei, plângere penală și împotriva celor patru pasageri care îl însoțeau pe șofer și care au părăsit și ei locul accidentului. În opinia avocaților femeii rănite grav, pasagerii au săvârșit infracțiunea de favorizare a infractorului. “Așteptăm ca poliția să-l trimită în judecată pe învinuitul Alin Faur pentru că din acel moment victima se poate constitui parte civilă în procesul penal și poate solicita despăgubirile ce i se cuvin atât de la autorul accidentului cât și de la firma de asigurare la care mașina acestuia avea polița RCA. Intenționăm să cerem instanței majorarea pedepsei către maximul special și obligarea firmei de asigurări și a inculpatului la plata unor daune morale în valoare de 1.000.000 de euro”, a mai spus avocatul de la JGV și Asociații.

Comentarii

comentarii