Acasă Actualitate O nouă tură ciclistă bănăţeană “Verde pentru Biciclete”

O nouă tură ciclistă bănăţeană “Verde pentru Biciclete”

DISTRIBUIȚI

tura ciclista vpb 4

“Verde pentru Biciclete” organizează duminică, 7 iulie 2013, cea de-a patra tură ciclistă bănăţeană marca VpB din acest an.  

Punctul de întâlnire pentru plecarea în tură este Parcarea Timco (strada Circumvalaţiunii, nr 8-12), la ora 15:00. Bicicliștii vor pedala pe traseul: Casa Verde pentru Biciclete (Platforma Timco) – Utvin – Sânmihaiu Român – Săcălaz – Timisoara. Lungimea traseului este de aproximativ 29 km, durata de parcurgere fiind de aproximativ 4 ore. În timpul turei, se vor face popasuri de regrupare precum şi de realimentare cu apă şi mâncare, după caz. Se recomandă participarea îndeosebi cu bicicletă de tip mountain-bike. De asemenea, bicicletele trebuie să fie corespunzător echipate şi recomandăm purtarea căştii de protecție şi/sau a vestei reflectorizante. Înainte de plecarea în tură, cei care nu au deja număr de biciclist, vor putea primi unul de la voluntarii “Verde pentru Biciclete”. Tura este accesibilă tuturor categoriilor de vârstă. Atenție: nu este un concurs, este o plimbare de plăcere pe bicicletă. Această tură bănățeană este cea de-a patra dintr-o serie de 6 care vor avea loc în acest an și sunt organizate în colaborare cu Clubul Sportiv Gratzu. Turele cicliste bănățene au devenit deja ture tradiționale în cadrul campaniei “Verde pentru Biciclete”, primele ture de acest gen având loc în 2009. “Verde pentru biciclete”  este o mişcare pentru pedalare susţinută de Fundaţia Bega.

Comentarii

comentarii