Acasă Eveniment Barajul unui lac de acumulare privat din Liebling a cedat în urma...

Barajul unui lac de acumulare privat din Liebling a cedat în urma ploilor

DISTRIBUIȚI

baraj liebling

UPDATE: Apele Banat iau măsuri privind gestionarea situaţiei creată la acumularea Liebling

Barajul unui lac de acumulare privat din zona localităţii timişene Liebling a cedat în urma ploilor din ultimele zile, la faţa locului deplasându-se un echipaj al ISU Banat.

‘Este barajul unui lac artificial care este într-o proprietate privată. Nu am fost solicitaţi să intervenim prin numărul unic de urgenţă 112, dar în urma informaţiilor pe care le-am primit pe alte căi, s-a dispus trimiterea unui echipaj la faţa locului pentru monitorizarea situaţiei’, a declarat, luni, Sindia Vlaia, purtător de cuvânt al ISU Banat.
Potrivit acesteia, populaţia nu este în pericol de a fi inundată, fiind vorba despre cursuri mici de apă (Coşava şi Moraviţa) care ajung în respectiva acumulare artificială.
Pe de altă parte, Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABAB) susţine că barajul a fost avariat iniţial după inundaţiile din 2006, iar în anul 2011 ABAB i-a pus în vedere proprietarului să golească acumularea până va reface malul.
‘Apele Banat i-au pus în vedere proprietarului, în 2011, să golească acel lac şi să menţină golirea până la repararea barajului. (…). Populaţia nu este în pericol, revărsarea a avut loc pe terenuri agricole. Oamenii noştri de la inspecţie sunt la faţa locului’, a declarat Sorina Neaga, purtător de cuvânt al Apelor Banat.
Apele Banat pot sancţiona proprietarul acumulării de la Liebling pentru eventuale pagube produse.

Apele Banat iau măsuri privind gestionarea situaţiei creată la acumularea Liebling

În urma precipitaţiilor căzute în ultimele zile, în barajul acumulării Liebling, nefuncţional din 2006, s-a creat o breşă de 12 metri în zona deversorului care a făcut ca apa să deverseze şi să inunde 30 hectare de păşune şi teren agricol aparţinând comunelor Liebling şi Jebel, dar fără a afecta gospodării sau locuinţe.
‘În urma deplasării reprezentantului ABAB la faţa locului s-au stabilit următoarele măsuri: monitorizarea permanentă a deversării apei prin breşa creată, măsură pe care o va îndeplini societatea proprietară, şi menţinerea în continuare deschisă a golirii de fund până la realizarea reparaţiilor necesare’, a declarat directorul ABAB, Luci Ervin.
Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABAB) nu administrează această acumulare, ea fiind în proprietatea societăţii SC Magus SRL Timişoara.
Acumularea Liebling a fost avariată în urma viiturilor înregistrate în 2006, atunci creându-se breşa în corpul barajului de pământ şi afectând evacuatorul de ape mari.
În anul 2011, reprezentanţii ABAB au impus societăţii SC Magus SRL Timişoara măsura de a goli acumularea şi să menţină golirea de fund în poziţia deschis, astfel încât să funcţioneze ca o acumulare nepermanentă până la realizarea lucrărilor de reparaţii a barajului.

Comentarii

comentarii