Acasă Economic Bosch pentru meşteri mari şi mici

Bosch pentru meşteri mari şi mici

DISTRIBUIȚI

Arad, Bucureşti, Baia Mare, Bacău, Brăila, Braşov, Buzău, Botoşani, Constanţa, Craiova, Cluj Napoca, Drobeta-Turnu Severin, Focşani, Iaşi, Piatra Neamţ, Roman, Reşita, Suceava, Târgovişte, Timişoara sunt oraşele alese de Bosch şi Dedeman pentru demararea noii lor acţiuni: “Bosch pentru meşteri mari şi mici”. 

Astfel, în perioada 4 – 27 august, în intervalul orar 10:00-16:00, specialiştii Bosch vor face demonstraţii cu scule electrice în 21 de locaţii ale lanţului de magazine Dedeman. “Campania este menită să arate copiilor cât de distractiv este să meştereşti şi să le stârnească interesul pentru această activitate. Prin acţiunea “Bosch pentru meşteri mari şi mici” ne adresăm atât părinţilor, cât mai ales copiilor. Meşteritul poate deveni un mod plăcut de a petrece timpul în familie, bricolajul fiind o activitate care se poate desfăşura încă de la o vârstă foarte fragedă, chiar dacă în joacă. Astfel, pe lângă demonstraţiile organizate de specialiştii Bosch, pentru orice sculă electrică de meşterit Bosch cumpărată în timpul demonstraţiilor, clienţii Dedeman primesc pe loc şi o jucărie în formă de sculă electrică Bosch – de la şurubelniţe, maşini de găurit, polizoare unghiulare, la ferăstraie verticale” au afirmat reprezentanţii Bosch. Caravana cu demonstraţii va ajunge la Reşiţa pe 25 august, la Timişoara pe 26 august și la Arad pe 27 august.

Comentarii

comentarii