Acasă Economic Vinul de Recaș promovat în Marea Britanie

Vinul de Recaș promovat în Marea Britanie

DISTRIBUIȚI

 Romanian Winegrowers reprezintă o asociație de producători de succes pe piața vinului din România, asociație înființată în anul 2009 cu scopul de a promova exportul vinurilor românești în Marea Britanie. 

Campania de promovare și relații publice, dezvoltată de Rumpus Communications din Marea Britanie, a avut ca rezultat creșterea în notorietate a vinurilor românești, ce s-a tradus în listări în lanțuri de retail, HoReCa și în mediul online. În cadrul campaniei Romanian Winegrowers au fost incluse realizarea unui site dedicat (www.romanian-winegrowers.com), călătorii de presă pentru jurnaliști de specialitate, comunicate pentru media din Marea Britanie și prezența la evenimente precum LIWF (London International Wine Fair) și Boutique Wineries Tasting. “Romanian Winegrowers este o asociație ce are ca scop promovarea vinului românesc la nivel european prin educație, media și târguri. În primii doi ani am atins un număr de obiective importante iar vinurile românești încep să fie cunoscute, începem să fim vizibili pe piață.” a declarat, Dan Muntean, director general Halewood România. Philip Cox, managing director Cramele Recaș a adăugat: “Suntem dornici să clădim succesul campaniei și momentan căutăm noi membri care să ne ajute să transmitem mesajul nostru în Marea Britanie, cât și pe alte piețe europene.” Producătorii interesați în promovarea vinurilor pe piața din Marea Britanie se pot afilia asociației Romanian Winegrowers. Din asociația Romanian Winegrowers fac parte Halewood România, Cramele Recaș, Știrbei, Vinarte, Serve, Senator și Wine Princess.

Comentarii

comentarii