Acasă Actualitate Bradul de Crăciun al Campaniei Help25 va fi aprins în Piaţa Victoriei...

Bradul de Crăciun al Campaniei Help25 va fi aprins în Piaţa Victoriei Timişoara

DISTRIBUIȚI

campania helpp25 bradul de craciun in centrul timisoara centru DSCF3620Cel mai spectaculos eveniment al Campaniei Help25 în luna decembrie va fi aprinderea Bradului de Crăciun Help25, dedicat femeilor din Regiunea de Vest, lângă scena din Piaţa Victoriei Timişoara, miercuri 4 decembrie, de la ora 19.30.

Smaranda Marcu, PR Campania Help25, a precizat că la eveniment se vor alătura Ambasadoarele Help25, care vor aprinde luminiţele din brad și vor susţine Programul de Depistare Precoce a Cancerului la Sân Help25. Este vorba de cele 25 de doamne, femei reprezentative din mediul de afaceri, din administraţia publică locală, din media sau din lumea show business. Sunt femei care au decis să sprijine Campania Help25 și care și-au împărtășit gândurile și motivaţia pentru care au ales să se implice, transpunându-le pe toate într-un catalog ce va fi prezentat tot în prima parte a lunii decembrie. Nu în ultimul rând, în cursul lunii decembrie, voluntarii Help25, care se  vor afla lângă bradul cu același nume, vor oferi cadouri spontane trecătorilor, atrăgând atenţia și în acest mod asupra obiectivului nr. 1 al campaniei: implementarea unui program de prevenţie și depistare precoce a cancerului la sân pentru Regiunea de Vest. “Şi pentru că darurile aduc, la rândul lor, daruri, ne bucurăm să anunţăm primirea unui număr de sms pentru  Campania Help25. Astfel, toţi cei care vor transmite, în lunile decembrie –  februarie, un sms la numărul 8862, vor dona câte 2 euro în contul campaniei, aducându-ne astfel cu un pas mai aproape de obiectivul nostru. Vă mulţumim!”, a mai adăugat Smaranda Marcu.

Comentarii

comentarii