Acasă Actualitate Când populismul întâlneşte criza

Când populismul întâlneşte criza

DISTRIBUIȚI

Principele Radu al României
România din 1989 este mult diferită de cea a anului 2009. De-a lungul a două decenii, ne-am văzut împlinită speranţa de a ajunge la fel ca Vestul, dorinţa de a intra în NATO şi năzuinţa de a adera la Uniunea Europeană. Avantajaţi politic, economic şi militar de mersul sistemului internaţional, drumul nostru de la stadiul României din 1989 la cel actual s-a petrecut, din păcate, mai degrabă din inerţie decât proactiv.
Nu am dus lipsa de talent, nici de noroc. Am dus lipsa de instituţii.
În ţări cu instituţii şi reguli, în care profesionalismul este respectat şi are o greutate în societate, promisiunile neonorate sunt taxate pe loc, nu doar la alegeri, din patru în patru ani.
În România, promisiunile neonorate nu au fost sancţionate de o societate civilă consolidată, pentru că nu avem aşa ceva. Avem doar individualităţi, adesea strălucitoare şi egoiste.
În ţara noastră, creşterea economică relativă, dar constantă, şi simţul umorului dezvoltat au făcut ca oamenii să ignore promisiunile politicienilor. Astfel, au luat naştere două lumi: una în care politicienii promit şi nu fac şi alta în care oamenii sunt obişnuiţi să îşi rezolve problemele singuri. Românii au pierdut orice speranţă faţă de liderii lor, întrucât rotaţia politicienilor a fost completă, în ultimii doisprezece ani.
Cele doua "lumi", din păcate, s-au intersectat în anul 2009. Criza economică i-a adus pe români în situaţia în care trebuie să se uite către cineva. Cineva care să le dea o speranţă. După douăzeci de ani, oamenii încep să îşi dea seama cât de gravă este incompetenţa celor care îi conduc, în momentul în care aceştia trebuie să FACĂ ceva.
Înainte, românii se mişcau într-o lume care progresa, ruptă de cea politică. Criza a închis uşile acelei lumi. Întorcându-se către cei puşi să-i conducă, românii găsesc altă uşă închisă: inexistenţa unor instituţii solide, performante, respectabile.
Anul 2009 aduce un moment nefericit care, din pîcate, trebuia să vină la un moment dat. Un moment pentru care există în limba româna zicala:  "a ajunge la fundul sacului". Niciodată, în epoca democraţiei şi a libertăţilor, românii nu au fost mai puţin respectaţi în străinătate şi mai desconsideraţi în propria ţara.
Pentru o ţară liberă şi democratică, nimic nu este mai devastator decât o administraţie neperformantă, amatoare şi egoistă şi o societate civilă în care mediocri ori expiraţi cu ştaif fac genuflexiuni în faţa celor cu bani sau cu putere. Ambele categorii sunt vulnerabile în faţa populismului. Iar populismul, în astfel de circumstanţe, nu mai are limite sau ruşine.
Dar tot acest an poate aduce punerea României pe o linie bună. Cine se află la pamânt nu se mai teme de cădere. Acum am putea să ne gândim, fiecare în parte şi toţi laolaltă, la reconstrucţia instituţiilor României. La demnitate şi respect în viaţa publică. La vocea competenţa şi plina de simţ de răspundere a profesionistului.
România merita să iasă, în sfârşit, din amatorism şi ambiguitate în viaţa publică, în sistemul instituţional. Totul este ca noi, cei care înţelegem acest lucru, să fim cât mai mulţi. Şi cât mai generoşi, mai curajoşi şi mai încrezători. Tocmai datorită greutăţilor economice ale lumii, în anul 2009, avem o speranţă pentru România. Pentru "România altfel". Eu cred în aceasta, din toata inima. Dar dumneavoastră?

Comentarii

comentarii