Acasă Eveniment Caraș-Severinul a intrat pe harta SMURD

Caraș-Severinul a intrat pe harta SMURD

DISTRIBUIȚI

Inaugurarea de miercuri a noului serviciu, la Reșița, a beneficiat de prezența ministrului de Interne, Gabriel Berca
Deși instalat de relativ scurt timp la cârma Ministerului Administrației și Internelor, Gabriel Berca a fost deja în șase județe. Miercuri, el a inaugurat, împreună cu secretarul de stat Mihai Capră, cu președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde și cu prefectul județului, Octavian Țunea, noul serviciu SMURD al județului, structurat pe mai multe centre: Reșița, Oravița și Bozovici. Este, de fapt, a spus Sorin Frunzăverde, la inaugurarea de la sediul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Semenic, chintesența parteneriatului dintre două instituții ale statului – Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Sănătății și una a administrației regionale – consiliul județean. E o secvență, de fapt, a unui proiect european pentru dotarea ISU cu zece autospeciale de urgență, dintre care patru au și sosit. Finanțarea totală se ridică, a precizat Frunzăverde, la 10,5 milioane de lei, peste două milioane fiind afectate dotării SMURD. Cele patru centre din județ vor asigura activitățile specifice ale acestui domeniu, acoperind practic teritoriul întregului județ. ”Prezența dlui ministru Berca aici trebuie salutată, a spus Frunzăverde, mai ales că domnia sa este instalat de curând în funcție. Este cu atât mai important cu cât acest lucru înseamnă ridicarea calității asistenței medicale de urgență într-un mod european, pentru că realizarea acestor centre pleacă, de fapt, de la legislația europeană. Vom avea 64 de paramedici, care vor fi angajații spitalului județean și el partener, de acum, în acest proiect. Le mulțumesc tuturor celor care au crezut în această investiție”. Ministrul Gabriel Berca a primit onorul unor plutoane de militari ISU, pompieri și paramedici, după care, în urma unei slujbe religioase, a avut lor tăierea panglicii inaugurale, ministrul le-a înmânat simbolic cheile noilor ambulanțieri iar manifestarea s-a închieta cu o defilare.

”Era de datoria mea să fiu astăzi la Reșița, a spus Gabriel Berca, pentru că inaugurăm un serviciu public pentru cetățean, un serviciu extrem de important, care salvează vieți. E fundamental pentru mine ca ministru să găsesc soluții, și împreună cu autoritățile locale, împreună cu celelalte ministere, să venim în sprijinul oamenilor aflați în suferință. Încă din primul moment al mandatului am înțeles ce înseamnă suferința, pentru că știți cu toții ce probleme și ce situații de urgență am avut în unele județe din țară. Am simțit influența benefică și modul în care s-au dăruit cei de la SMURD. Am lucrat zi și noapte cu acești oameni. De aceea, vreau să-i felicit pe toți cei din sistem, care vin alături de oameni. Azi, la Reșița, avem un exemplu de succes, pentru că aici există oameni cu minte limpede, oameni care, dincolo de disputele politice, construiesc. Este ceea ce îmi doresc să văd în fiecare județ. Pentru că dezbaterile politice blochează de multe ori astfel de proiecte. Voi fi prezent aici ori de câte ori va fi nevoie de mine”. Imediat după ceremonie, ministrul a susținut o scurtă conferință de presă. Gabriel Berca s-a întâlnit cu conducătorii instituțiilor din subordinea MAI, la nivelul prefecturii județului, unde a vorbit despre prioritățile ministerului, despre accesarea fondurilor europene. Nu în ultimul rând, Berca a părut interesant de statutul polițistului, mai ales acela din stradă, pentru care demnitarul dorește o realocare de fonduri. S-a vorbit, însă, și despre corupție, despre evaziunea fiscală. Gabriel Berca a declarat toleranță zero pentru corupție și a precizat că nu-și aduce oamenii săi în minister, dar face o evaluare destul de drastică a celor prezenți.

Comentarii

comentarii