Castelul Martinuzzi, o ruină plină de legende care stă să dispară. A supravieţuit atacurilor turcilor, dar nu şi nepăsării statului. Este un moment istoric, vechi de şapte secole, care a fost abandonat de autorităţi.
Construcţia Castelului Martinuzzi a început undeva prin secolul al XIII-lea. Astăzi, din edificiu au mai rămas doar ruinele. Şi legendele. Una dintre ele o are în centru pe împărăteasa Maria Tereza, care ar fi venit în acest colţ al Transilvaniei pentru a petrece alături de amanţii ei, înainte de a-i ucide şi de a-i arunca într-o groapă de sub castel.
Ridicarea Castelului Martinuzzi a început prin secolul XIV, după ce, la început, pe locul său se afla o mănăstire dominicană.
Castelul a fost construit din ordinul lui Gheorghe Martinuzzi, episcop catolic şi guvernator al Transilvaniei.
Începând din secolul XVII, castelul a început să se degradeze, ca urmare a atacurilor repetate ale tătarilor şi ale turcilor.
Nepăsarea statului l-a redus la o simplă ruină, ceea ce nici măcar atacurile invadatorilor medievali nu au reuşit să facă.
La capătul satului Vinţu de Jos, undeva pe malurile Mureşului, stă Castelul Martinuzzi, vechi de opt secole. Mai exact, însă, doar ruinele sale. A supravieţuit atacurilor turcilor şi tătarilor, dar a căzut pradă neputinţei şi nepăsării. Deşi clasificat drept monument istoric, mai nimic nu s-a făcut pentru prezervarea acestui loc de o importanţă culturală, istorică şi arheologică deosebită.
Turiştii care vin prin aceste locuri şi vor să viziteze ruinele sunt întâmpinaţi de o spălătorie auto, cu muzica dată la maximum, chiar în buza domeniului Martinuzzi. Vizavi, a fost ridicat un hotel-restaurant. Între cele două, opt secole de istorie abandonate. În interiorul castelului se plimbă nestingherite oile localnicilor.
Undeva prin secolul al XIV-lea, pe malul Mureşului, în locul satului Vinţu de Jos de astăzi, era ridicată o mănăstire dominicană. Era singura mănăstire de acest gen din Transilvania care nu funcţiona între zidurile unui oraş. În timpul atacurilor turcilor de la mijlocul secolului al XV-lea, mănăstirea a fost grav avariată. Din mănăstire au mai rămas astăzi doar vestigii arheologice.
Începe ridicarea unui castel, pentru a proteja această zonă. Primul proprietar este Nicolae Kocsardy, un nobil transilvănean care a alungat ultimii călugări din mănăstirea medievală. Acesta însă vinde castelul lui Gheorghe Martinuzzi, episcopul de Oradea. Castelul mai trece apoi şi prin alte mâini, însă revine în posesia lui Martinuzzi, care între timp devenise guvernator al Transilvaniei.
Castelul a fost locuit cel mai mult în timpul lui Gheorghe Martinuzzi, însă după moartea lui, în 1551, domeniul ajunge pe mâinile generalului Giovanni Battista Castaldo. Acesta din urmă îl asasinează pe Martinuzzi chiar la ordinul împăratului Ferdinand I al Sfântului Imperiu Roman, în solda căruia se afla. Castelul schimbă mulţi proprietari, ajungând să fie administrat şi de reprezentanţi ai familiei Báthory, care s-a aflat la conducerea Transilvaniei mai multe secole.
În anii care au urmat, cade victimă mai multor atacuri turceşti şi tătare, dar şi unui incendiu, iar proprietarii săi ulterior fac mai multe eforturi de consolidare.
Castelul supravieţuieşte, la limită, tuturor acestor ameninţări, dar numai până în anii comunismului. Atunci este naţionalizat, folosit drept magazie, depozit de cereale şi inclusiv ca o mică măcelărie. La începutul anilor ’80, însă, o latură a lui se prăbuşeşte. De atunci, nu s-a mai făcut nimic pentru castel, deşi din 2010 este înregistrat drept monument istoric.
Legendele Castelui Martinuzzi: Împărătese, amanţi, tezaure şi asasinate
De numele acestui castel se leagă multe legende, unele bazate pe evenimente istorice, altele pure fabulaţii. Responsabilul din cadrul secției de programe și proiecte culturale a Institutului Naţional al Patrimoniului, Adriana Speteanu, a povestit pentru Libertatea unele dintre miturile din jurul acestui vestigiu.
Prima legendă se referă la un tezaur descoperit de un grup de pescari români, care, undeva pe la mijlocul secolului al XVI-lea, au dat peste un număr impresionant de monede, pe care şi le-au însuşit.
„Gheorghe Martinuzzi, bineînţeles că a avut grijă ca acest grup de pescari să fie prins, iar tezaurul să fie confiscat. Conform legendei, moartea lui Martinuzzi are legătură tot cu acest tezaur, în sensul că un general spaniol, care se afla în vizită la Martinuzzi, l-ar fi asasinat în interiorul castelului, pentru a-i confisca averea”, spune legenda, potrivit Adrianei Speteanu.
Aşa cum se întâmplă de obicei, realitatea este diferită. De fapt, Castelul a fost pur şi simplu prădat după asasinarea lui Martinuzzi, fiind furat tezaurul.
O legendă mai interesantă este legată de împărăteasa Maria Tereza a Austriei, Mare Principesă a Transilvaniei. Ea a trăit între 1717 şi 1780. Pe atunci, spune legenda, ar fi venit la Castelul Martinuzzi pentru a se întâlni cu amanţii ei.
„Maria Tereza şi-ar fi adus aici amanţii, de care ulterior se debarasa, în sensul că exista undeva o cameră, care printr-o trapă făcea legătura directă cu Mureşul”, spune istoricul. După ce ar fi terminat întâlnirile cu amanţii ei, i-ar fi aruncat în Mureş. Legenda aceasta nu are însă niciun sâmbure de adevăr. Nicio căutare arheologică nu a descoperit o astfel de încăpere.
Pentru istorici şi arheologi, castelul este de o importanţă deosebită. Libertatea a discutat cu Ştefan Bâlici, directorul Institutului Naţional al Patrimoniului, despre drama prin care trece acest castel.
„Este evident că îşi trăieşte ultimele momente, dacă nu se va putea interveni într-un fel pentru a fi salvat. E soarta multor castele şi ansambluri rezidenţiale istorice din întreg cuprinsul ţării, care au fost retrocedate sau încă sunt în litigiu, după aproape 30 de ani de la schimbarea de regim, iar situaţia aceasta le-a adus în ruină”, spune directorul INP.
Istoricii încearcă să îl salveze, dar le lipseşte cea mai importantă resursă: banii. Ei încearcă să facă situaţia acestui monument cunoscută în România. Unul dintre aceste eforturi a fost lansarea campaniei „Cronicari Digitali”, prin care Institutul Naţional al Patrimoniului încearcă să aducă patrimoniul naţional în atenţia tinerilor, prin intermediul Instagram. Tinerii se plimbă prin ţară, într-un tur al acestor monumente istorice, iar fotografiile lor ajung pe ecranele a zeci de mii de internauţi, care altfel nu ar fi avut poate nicio şansă să descopere patrimoniul nostru.
Este nevoie însă şi de modificări legislative, care să permită INP să intervină asupra acestor monumente ce stau să se prăbuşească.
