.jpg)
Noaptea Învierii Domnului Iisus Hristos, moment înălţător, minunea amestecului durerii purificării cu bucuria învierii, este modelul fantastic al divinităţii, care ni-L arată pe Fiul lui Dumnezeu ca model de referinţă universală, absolută. Timişoara. Catedrala Mitropolitană. Miezul nopţii. Se aşteaptă momentul celui mai important salut al anului: Hristos a înviat! Linişte de mormânt. Nimic. Trec 30 de minute, alte 30… Lumea din Timişoara, din Banatul învăţat cu delicateţea, dar şi cu forţa mitropolitului Nicolae, aşteaptă vocea din noaptea care luminează. Nimic. Lumea începe să plece…Ce se întâmplă? Tinerii, care, oricum, nu au suficientă răbdare, pleacă. Păcat. Unii spun: Nu am auzit „Hristos a înviat!”. De ce? Răspunsul, mult prea târziu, vine cu decalarea programului, care nu mai respectă NIMIC din ceea ce ştiam noi, aici, la Timişoara. Slujba, mult decalată, aduce într-un târziu, după ce mulţi deja au plecat, salutul plin de forţa învierii, dar fără graiul aşteptat. Nu este mitropolitul Nicolae. Din păcate, mitropolitul nostru nu este cu noi, vârsta şi starea sănătăţii nu se comentează. Cine face sfintele slujbe? Azi, nu contează. Un nimeni al zilelor noastre, nu contează numele lui, un ins cu orgolii şi vanităţi, cât lumea lui Lucifer! Cine cântă „Hristos a înviat?” Nimeni! Corul nu are voie să cânte, cum nu a avut nici la Florii. Este o crimă, în ziua de Paşti, împotriva spiritului bănăţean, este crima împotriva obişnuinţelor noastre cu IPSS Nicolae, mitropolitul Banatului, care a aşezat rânduieli bisericeşti de 50 de ani, având dragostea bănăţenilor. A cântat corul tinerilor teologi, asta nu e rău, dar nu asta aşteptam în Noaptea Învierii! Corul studenţilor de la Teologie nu poate lua locul Corului Catedralei, condus de o viaţă de preotul Dragomir, un talent în arta muzicală bisericească, aşa cum apreciază specialiştii. Ce face acest om numit Paisie? Nu ne lasă nici măcar Învierea, în voia spaţiului bănăţean, aşa cum ştim cu toţii, tineri, adulţi, credincioşi cu experienţă. Ora 1,30, în Catedrala Mitropolitană, o mână de oameni. Din păcate, şi aceia, cam trişti, unii vorbeau între ei, ca şi pe peronul unei gări. Catedrala? Tristă, fără regele său, fără mitropolitul său! Cine sunt cei care mimează înlocuirea lor? Nişte oameni oarecare, care mimează, de asemenea, şi jocul charismei duhovniceşti. Între timp, ne lipseşte Mitropolitul Nicolae, iar cel care stă la pândă să-i ia locul face demersuri la Patriarhie pentru a şti care sunt condiţiile de exceptare pentru o posibilă candidatură la scaunul de mitropolit? Îmi lipseşte răspunsul la o întrebare: „Unde vă grăbiţi, lacome Paisie?” Mitropolitul este în viaţă! Lăsaţi-L pe Dumnezeu să-şi facă împlinirile, nu-L tulburaţi!
