Acasă Actualitate Congresul Medicilor de Familie din România va fi organizat la Timişoara

Congresul Medicilor de Familie din România va fi organizat la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Pentru prima oară în ultimii 12 ani

Pentru prima oară în ultimii 12 ani, Congresul Medicilor de Familie din România va fi organizat la Timişoara, între 14–16 septembrie. La eveniment va participa Senatul Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie. Patronatul Medicilor de Familie (PMF) Timiş îi cheamă pe medicii de familie să fie prezenţi, joi, 19 aprilie, la ora 13.30, la întâlnirea de la Casa Adam Muller Guttenbrunn Timişoara. De asemenea, dr. Claudia Iftode, vicepreşedintele PMF Timiş şi preşedintele Societăţii Medicilor de Familie Timiş, îi îndeamnă pe doctori să se înscrie la congresul din septembrie şi la Programul de Screening al Ministerului Sănătăţii. “Avem sprijinul Colegiul Medicilor Timiş, în organizare, al d-lui prof. dr. Lazăr Fulger. Suntem cea mai dinamică organizaţie din ţară, de la puţini am ajuns să creştem foarte mult, atât organizaţional, cât şi pe partea profesională. Procentul mf-ştilor care lucrează pe calculator, cei mai mulţi cu soft de cabinet, este cel mai mare din ţară. Din 2008, când am fost primii cu raportare în SIUI, integrat la mulţi în soft medical de cabinet, am câştigat prestigiu şi respectul tuturor. Timişul este cel mai bun din ţară şi vă mulţumim”, a subliniat dr. Iftode.

 

Comentarii

comentarii