Acasă Actualitate „Cerem premierului Victor Ponta să intervină şi să oprească genocidul din sănătate!”

„Cerem premierului Victor Ponta să intervină şi să oprească genocidul din sănătate!”

DISTRIBUIȚI

În judeţul Timiş erau aproape 15.500 de bolnavi de cancer la sfârşitul anului 2011, iar la nivel naţional numărul trecea de 100.000. Conform Oncohelp Timişoara, anual, 60.000 de români sunt diagnosticaţi cu această maladie gravă.

„S-a constatat, cu durere şi teamă, că programul de oncologie este în continuare subfinanţat, pacienţii oncologici fiind condamnaţi la moarte cu cinism”, este concluzia celei de-a IV-a ediţii a Conferinţei Naţionale a Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer FABC, ce a avut loc vineri, 29 iunie.

Lista morţii?

Bolnavii susţin că nu s-a luat nici cea mai mică măsură de protejare a lor, prin accesul, firesc şi legal, la tratament, la investigaţii, la monitorizare, la evaluare periodică, la asigurarea continuităţii tratamentului. Astfel, cei peste 98.000 de pacienţi în tratament au fost trimişi direct în faţa ,,plutonului de execuţie”, cum se poate numi deja sistemul de sănătate publică din România. Mai mult, pacienţii care nu mai răspund terapiilor convenţionale şi cărora li se recomandă terapii inovatoare sunt puşi de către CNAS pe o listă a morţii, numită de aceasta ,,lista de aşteptare”.

Bugetul alocat acestei patologii este foarte mic faţă de nevoile reale, iar medicii sunt puşi în faţa unor situaţii imposibile de a-şi ţine în viaţă pacienţii, în condiţiile în care medicamentele necesare schemelor de tratament au dispărut de pe piaţa românească.

„Nu trebuie să dramatizăm!”

„Trăim o adevărată tragedie. Accesul limitat la medicamente nu face decât să îngreuneze şi mai mult situaţia bolnavilor oncologici din România şi în cele din urmă îi face să renunţe la tratament, deci renunţă la viaţă. Se vorbeşte despre creşterea accesului populaţiei la tratamente medicale, dar toate guvernele de până acum au ramăs la stadiul de intenţie, fără să adopte nicio măsură concretă de sprijin pentru populaţie. De la începutul anului transmitem numeroase semnale de alarmă. Toate au rămas fără ecou. Autorităţile s-au arătat insensibile în faţa disperării românilor care se văd lipsiţi de un drept fundamendal: dreptul la viaţă. Dispariţia din farmacii a multor medicamente ieftine va avea consecinţe dezastruoase pentru categoriile sociale cele mai sensibile: bătrânii şi copiii. Cerem public premierului României, Victor Ponta, să intervină şi să oprească genocidul din sănătate, prin finanţarea, cel puţin la limita de avarie, a sistemului public de sănătate din România”, a precizat Cezar Irimia, preşedintele FABC. 

Dr. Negru Şerban, preşedintele Asociaţiei Oncohelp Timişoara, a declarat, luni, 2 iulie, că această situaţie grea a bolnavilor de cancer nu s-a creat dintr-o dată, ci mereu au fost probleme. „Nu trebuie să dramatizăm, fiindcă situaţia nu s-a înrăutăţit brusc, acum. Într-adevăr, sunt dificultăţi cu unele medicamente care nu se găsesc în România, dar din păcate nu se găsesc nici în SUA sau în Uniunea Europeană. Peste tot în lume sunt probleme cu medicamentele. Sunt tratamente care costă sute de milioane de lei (vechi), chiar miliarde. Sunt medicamente foarte scumpe, iar statul român face eforturi uriaşe să le procure şi apar dificultăţi”, a subliniat dr. Negru Şerban.

Comentarii

comentarii