Acasă Eveniment Clubul Le Cinema Summer riscă suspendarea activităţii

Clubul Le Cinema Summer riscă suspendarea activităţii

DISTRIBUIȚI

le cinema summer 2În fostul Club Pantheon din Timişoara s-a mutat, din Piaţa Traian pe bulevardul Vasile Pârvan, Clubul Le Cinema Summer. În urmă cu câteva zile, poliţiştii locali din Timişoara le-au cerut administratorilor acestui club să prezinte toate avizele de funcţionare pe care le deţin. Controlul poliţiştilor a venit după ce zeci de timişoreni au făcut reclamaţii că nu pot dormi din cauza muzicii infernale care răsună în miez de noapte.

În primă fază, o domnişoară, administrator al acestui club, le-a transmis poliţiştilor locali că nu poate prezenta actele pe care le deţine firma, miercuri, 19 iunie, pentru că este bolnavă. Totuşi, această „distinsă” domnişoară le-a spus oamenilor legii că joi, 20 iunie, între orele 15-16, va prezenta toate documentele. Cum nici acest lucru nu s-a întâmplat, firma respectivă a fost sancţionată, în primă fază, cu 2.000 de lei.  Dana Seracin, purtător de cuvânt al poliţiei locale, spune că joi, 20 iunie, au fost contactaţi de avocatul acestei societăţi, pentru a cere o nouă amânare. „Am amendat această societate cu 2.000 de lei, pentru că două zile la rând nu ne-au prezentat doscumentele solicitate. Astăzi, 20 iunie, avocatul acestei societăţi ne-a spus că administratorul este bolnav şi a cerut o nouă amânare. Oricum, noi i-am amendat deja”, spune Dana Seracin.

Bolnavă pentru poliţie, disponibilă pentru presă

Administratorul Clubului Le Cinema Summer din Timişoara se dă lovit şi spune că este bolnav atunci când trebuie să prezinte poliţiei avizul de funcţionare, calificarea personalului, avizul de comerţ ambulant şi multe alte documente fără de care acest club nu ar fi avut voie să funcţioneze. În monentul în care a fost contactată de noi, domnişoara cu pricina se afla într-o stare euforică. În fundal se audea muzica dată la maxim, iar răspunsurile ei aproape că nici nu mai contează. „Bună ziua. Le Cinema Summer. Cine sunteţi? Mă bucur că vă aud. Ce doriţi de la noi? Nu, noi nu am primit amendă de la poliţia locală, nu că ar fi treaba dumneavoastră. Ce treabă aveţi cu noi? Nu înţeleg de ce trebuie să vă răspund?. Noi nu am primit amendă, avocatul nostru a rezolvat la poliţie. Dar nu înţeleg ce treabă are presa cu noi”, a bolborosit administratorul Le Cinema Summer, înainte de a închide telefonul.

Riscă suspendarea activităţii

Pentru că nu au prezentat actele solicitate de Poliţia Locală Timişoara, Clubul Le Cinema Summer riscă supendarea activităţii. Mai multe amănunte despre acest caz puteţi afla în ediţiile viitoare ale ziarului ZIUA de Vest.

Comentarii

comentarii