Acasă Actualitate Dan Diaconescu a găsit o metodă de a fenta CNA: OTV îşi...

Dan Diaconescu a găsit o metodă de a fenta CNA: OTV îşi va relua transmisia în septembrie

DISTRIBUIȚI

dan diaconescu cnaDiaconescu a găsit o cale de a relua emisia televiziunii sale, OTV, a cărei licenţă a fost ridicată de CNA la începutul acestui an, pe 22 ianuarie, anunţă site-ul reportervirtual.ro. Diaconescu a mai făcut o încercare de a prelua o altă licenţă românească, a televiziunii Top 1, însă şi această iniţiativă a fost blocată de CNA pe 4 iulie.

Acum, soluţia găsită de Dan Diaconescu a fost achiziţionarea unei licenţe în străinătate, mai precis în Italia, liderul PP-DD fentând astfel deciziile şi controlul CNA, care sunt exercitate doar pe teritoriul României şi pentru licenţele audiovizuale înregistrate în România.

Surse apropiate tranzacţiei susţin că aceasta a fost deja perfectată şi că emisia OTV va fi reluată în luna septembrie, în acest moment purtându-se negocieri cu societăţile de cablu din România pentru preluarea postului. Sursele citate afirmă că, deja, RCS&RDS şi-a manifestat disponibilitatea pentru a prelua emisia „noului” post al lui Dan Diaconescu.

Între timp, postul de ştiri România TV a obţinut o confirmare a informaţiei de la Florin Condurăţeanu, fost realizator OTV şi un apropiat al lui Dan Diaconescu. Întrebat dacă va fi văzut din nou din toamnă pe micile ecrane, Condurăţeanu a confirmat. Acesta a afirmat că manevra lui Dan Diaconescu a fost făcută „în disperare de cauză, în urma nenumăratelor şicane ale CNA”.

Comentarii

comentarii