Acasă Actualitate Declarație surprinzătoare despre vaccin a medicului Virgil Musta: ”Persoanele care nu cred...

Declarație surprinzătoare despre vaccin a medicului Virgil Musta: ”Persoanele care nu cred în COVID ar trebui să nu se vaccineze”

1529
DISTRIBUIȚI

Declarația surprinzătoare din partea medicului Virgil Musta: ”Persoanele care nu cred în COVID ar trebui să nu se vaccineze”, declară șeful secției de Boli Infecțioase a Spitalului Victor Babeș din Timișoara.

”Decizia de vaccinare este o decizie individuală. Nimeni nu este obligat să se vaccineze. Și ceea ce este important, este ca oamenii să cunoască adevărul despre vaccin, să aibă încredere în specialiști și să evalueze singuri beneficiile și riscurile.

Dacă ei consideră că beneficiile sunt în favoarea vaccinării, eu recomand să se vaccineze. Nu este un act în care cineva este obligat să facă vaccinul și eu cred că nimeni nu caută să convingă oamenii să se vaccineze dacă nu este necesar.

Ceea ce am vrut să spun că acesta este un act de decizie personală, și datoria noastră, a specialiștilor, este să prezentăm oamenilor situația corect, ca să poată lua o decizie în interesul lor”, a declarat medicul Virgil Musta la Antena 3.

”Dacă facem un raport beneficii – efecte adverse, balanța este net în favoarea beneficiilor. Dar, într-adevăr, persoanele care au avut șoc anafilactic în antecedente, la administrarea diferitelor substanțe, este bine să consulte un alergolog, pentru că acolo există riscul să aibă această reacție în timpul vaccinării.

Apoi, persoanele care au o boală autoimună, una a cărei evoluție nu este bună și este sub terapie, acolo, de fiecare am recomandat să se ia legătura cu medicul curant și împreună să hotărască dacă este cazul sau nu, pentru ca nu cumva prin vaccinare acea boală să se agraveze sau să se accentueze”, a adăugat medicul.

Comentarii

comentarii