Acasă Actualitate Delegația de afaceri a CCIA Timiș s-a întors cu succes din misiunea...

Delegația de afaceri a CCIA Timiș s-a întors cu succes din misiunea economică la Dubai

DISTRIBUIȚI

După succesul misiunii economice a oamenilor de afaceri timișeni în Emiratele Arabe Unite, derulată în martie 2022 la Expo Dubai, CCIA Timiș a organizat, în perioada 14-19 februarie, o nouă manifestare destinată identificării de noi posibilităţi de afaceri și investiții și stabilirii de contacte directe de colaborare cu oameni de afaceri arabi.

Au participat 10 companii membre ale CCIAT, din Timișoara, București și Craiova, din diferite domenii de activitate: construcții, energie regenerabilă, comerț, servicii, industria farmaceutică, imobiliare, financiar, consultanță de afaceri.

În data de 16 februarie, delegația CCIAT a fost primită de Dl. Viorel Riceard BADEA, Consulul General al României la Dubai, și de Dl. Titus ȚINTEAN, atașat economic al Ambasadei României în Emiratele Arabe Unite.

Reprezentanții firmelor românești au avut ocazia de a-și prezenta domeniul de activitate și interesul specific pentru piața emirateză. Discuțiile au condus la punerea bazelor unor proiecte de afaceri și investiții bilaterale.

Astfel, firma Knockout Store (https://knock-out.ro/pages/despre-noi) din Timișoara a reușit să încheie două contracte de colaborare cu săli de sport din Dubai. „Am fost foarte mulțumit de misiunea încheiată la Dubai. Pe lângă întâlnirile avute, am reușit să stabilesc colaborări concrete cu două săli de sport din Dubai. Vreau să mulțumesc organizatorilor pentru o misiune reușită și pentru că au făcut totul ca noi să ne putem îndeplini obiectivele de business”, a transmis Paul Goicov, director companie.

Delegația CCIAT a fost condusă de Cristina Bădulescu, Director Dept. Programe de Dezvoltare, Finanțare și Consultanță.

Comentarii

comentarii