Acasă Actualitate Viceprimarul Lațcău, păcălit de oltenii de la Brantner

Viceprimarul Lațcău, păcălit de oltenii de la Brantner

DISTRIBUIȚI

Pentru că administrația Fritz nu a fost în stare să lanseze o licitația pentru serviciul de salubrizare al Timișoara, în luna septembrie 2023 a prelungit contractul firma Brantner Servicii Ecologice. Strâns cu ușa, Consiliul Local a acceptat să voteze propunerea primăriei de a încheia un contract pe un an și jumătate, fără nicio negociere și fără licitație. Noul contract are o valorare de 39.315.999 lei fără TVA, respectiv peste 9,5 milioane de euro cu TVA.

”Costică Fifty-Fifty”

În 2021, la conducerea Brantner Servicii Ecologice Timișoara a fost adus un personaj dubios, fost primar de municipiu, fost polițist și fost baron local. Salubrizarea străzilor din Timișoara este controlată de fostul primar din Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, alias ”Costică Fifty-Fifty” (50% în buzunar, 50% la populație, așa cum scria presa din Oltenia).

Costică a venit la Timișoara cu metehnele din Mehedinți, și, în scurt timp a adus, în posturile cheie din companie, oameni de acasă, croiți pe același calapod. Ce nu a fost în stare să aducă? Angajați și utilaje.

Pe străzi lucrează doar o treime din angajații declarați

Conform contractului semnat de Primăria Timișoara cu Brantner Servicii Ecologice, în 2019, și prelungit în 2023, salubrizarea trebuie efectuată pe 1227 de străzi, cu 15 utilaje. Compania ar trebui să aibă 12 bucăți automăturătoare cu normă de poluare, euro 6, 9 măturătoare electrice, 7 autocisterne, o autocisternă cu spălător, toate cu normă euro 6. Din cei 296 angajați, 285 ar trebui să muncitori. Toate utilajele ar trebui să fie urmărite prin sistem GPS, în timp real.

Conform unei declarații dată, în luna septembrie 2022, în numele companiei, pe străzile Timișoarei, ar trebui să acționeze, zilnic, 250 de măturători și zeci de utilajele moderne

Surse din cadrul companiei spun că pe străzile Timișoarei lucrează mai puțin de o treime din numărul de oameni declarați către primărie. Adică, este păcălită nu doar Primăria Timișoarei, ci TIMIȘOARA însăși, adică noi, cetățenii săi! De asemenea, obligația de a scoate pe traseu 15 utilaje pe zi nu este respectată, cel mult 4-5 utilaje fiind la lucru, în fiecare zi. Mașinile cu care ar trebui să se măture mecanizat spațiile pietonale stau în garaj din 2021.

Situația prezenței la programul de muncă a muncitorilor, care ar trebui să facă curățenie pe străzile orașului, în ultimele cinci zile este următoare: în data de 26 februarie, la cele cinci formațiuni de lucru s-au prezentat la muncă 75 de angajați, 9 fiind în concediu, 1 în concediu medical și un absent nemotivat; în 27 februarie au fost prezenți 74 de angajați, 10 fiind în concediu, 2 în concediu medical și un absent nemotivat; în 28 februarie au fost prezenți 68 de angajați, 11 fiind în concediu, 2 în concediu medical și 3 absent nemotivat; în 29 februarie au fost prezenți 70 de angajați, 7 fiind în concediu, 4 în concediu medical și un absent nemotivat.

Lațcău, păcălit ca la Mehedinți!

Situația numărului de angajați a ajuns și la urechile viceprimarului Ruben Lațcău. El a mers personal la sediul Brantner, să-i numere pe angajați, dar cu un director atât de versat, a fost păcălit cu nerușinare. Cum ora descinderii lui Lațcău era cunoscută, angajații din birouri și prieteni ai acestora au fost îmbrăcați în uniforme de lucru și postați în curtea Bratner, să-i numere Lațcău. Și totul a fost în regulă.

Angajații se pregătesc de proteste

În interiorul companiei este gata să explodeze un conflict de muncă, care ar putea lăsa Timișoara îngropată în gunoaie. Angajații susțin că le-a ajuns cuțitul la os, după atâtea privațiuni. Oamenii susțin că firma nu le plătește toate orele suplimentare prestate, ci atât cât consideră conducerea, incompetentă și mincinoasă!

Pontajul legal apare cu 32 de ore, dar diferența dispare. Mai mult, în contractul colectiv de muncă, se specifică clar că fiecare angajat va primi 2 kg de slănină pe lună, ori un litru de lapte pe zi, dar oamenii spun le primesc greu, rar, fiindcă firma trebuie ”să facă economie”.

”Probleme avem multe, fiindcă nu suntem plătiți corect și nici nu mi se oferă drepturile cuvenite. Lucrăm ore suplimentare multe și primim plată parțială pentru acestea. Lucrăm câte 36 ore suplimentare pe lună, cât este nevoie, dar nu prea se plătește. Trebuia să ne dea 2 kg de slănină în fiecare lună, dar ni se dă rar. De lucru este foarte mult, dar nu ne plângem, noi ne facem datoria. Totuși vrem să ni se dea drepturile în mod corect”, susțin angajații.

Oamenii ar dori să li se majoreze și salariile, fiindcă este foarte greu să se descurce cu toate cheltuielile.

”Munca este foarte grea și am dori să ni se mai mărească și salariile, să fim plătiți corect și să ni se ofere toate drepturile”, este mesajul angajaților.

Problemele nu se opresc numai la angajați, ci și la dotările care sunt deficitare. Unele utilaje, măturătoare și aspiratoare, sunt stricate și blocate în magazii.

Incompetența administrație Fritz de a gestiona contractul cu Brantner a avut în luna septembrie 2023 un episod dezastruos. Tribunalul Cluj a hotărât că Primăria Timișoara este bună de plată în litigiul cu Brantner Servicii Ecologice SRL, litigiu generat de refuzul administrației de a accepta la plata două facturi emise de operatorul de salubritate clujean. Prin sentință, primăria a fost obligată să plătească 4.182.766,4 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale 9145/30.11.2022 și 9146/31.12.2022, 221.312,38 lei, reprezentând dobânzi legale și 99.910,17 lei, cheltuieli de judecată.

Naivii și plătitorii suntem noi, timișorenii!

Comentarii

comentarii