Duminică, 11 noiembrie, s-au împlinit 17 ani de la trecerea în eternitate a lui Corneliu Coposu, una dintre cele mai importante personalităţi ale istoriei postbelice româneşti. Fost preşedinte al PNŢCD, considerat de mulţi „preşedintele moral al românilor”, Corneliu Coposu a reprezentat un reper pentru tot ceea ce s-a întâmplat în România după 1989. Iubit şi urât, temut şi respectat, adulat şi calomniat, Corneliu Coposu s-a diferenţiat de restul politicienilor prin statutul său etic.
Pentru a comemora personalitatea „Seniorului”, în dimineaţa zilei de duminică, la bustul lui Corneliu Coposu din Timişoara au fost prezenţi câţiva membri şi simpatizanţi PNŢCD, din grupul celor care s-au opus preşedintelui Aurelian Pavelescu şi alianţei cu PDL. Au fost depuse coroane de flori din partea lui Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei din perioada 1996-2012, a membrilor PNŢCD şi ai Ligii Bănăţene, reprezentaţi, printre alţii, de Marius Cârceie, fost candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş, şi consilierii locali Bogdan Herzog şi Flavius Boncea.
Gheorghe Ciuhandu: „Seniorul a rămas, chiar şi după trecerea sa în eternitate, preşedintele moral al ţării noastre”
.jpg)
Fostul primar al Timişoarei din perioada 1996-2012 a transmis un mesaj cu ocazia celor 17 ani scurşi de la moartea lui Corneliu Coposu. „Este greu, astăzi, să ne imaginăm cum ar fi fost România dacă Seniorul Corneliu Coposu nu ne-ar fi părăsit aşa de repede. Însă nu este deloc greu să ne imaginăm cum ar fi arătat România fără Corneliu Coposu – o ţară în care eşalonul doi al Partidului Comunist, venit la putere după 1989, nu ar fi avut nici un fel de opoziţie şi care, în loc să se îndrepte spre Uniunea Europeană şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, s-ar fi afundat într-o relaţie păguboasă şi fără viitor cu comunitatea statelor fost sovietice. Marele merit al Seniorului a fost acela că, prin prestaţia sa, chiar dacă toată perioada de după 1989 a trăit-o în Opoziţie, a reuşit să pună istoria României pe cursul ei firesc. Iar faptul că astăzi România este membru al NATO şi al Uniunii Europene este o confirmare a viziunii Seniorului şi, în mare măsură, meritul lui, şi nu al epigonilor săi, care în afară de vorbe frumoase nu se pot lăuda cu mare lucru. Despre crezul lui politic, despre curajul şi dăruirea sa găsim astăzi destule în manualele de istorie. Chiar şi cei care au fost duşmanii lui declaraţi realizează că au avut cinstea de a fi adversarii lui Corneliu Coposu. Chiar dacă Seniorul nu mai este fizic printre noi, gândirea sa va continua să trăiască întotdeauna. Cel mai trist lucru, astăzi, este faptul că PNŢCD-ul pentru care s-a sacrificat Seniorul este divizat, împărţit între orgolii şi interese, subordonat unor politici şi curente pe care Corneliu Coposu, probabil, nu le-ar fi acceptat niciodată. Mulţi spun despre Corneliu Coposu că ar fi fost preşedintele moral al României. Aş merge mai departe, afirmând că Seniorul a rămas, chiar şi după trecerea sa în eternitate, preşedintele moral al ţării noastre”, a declarat Gheorghe Ciuhandu.
Corneliu Coposu – creştin-democrat şi monarhist
.jpg)
Corneliu Coposu s-a născut pe 20 mai 1914, în comuna Bobota, judeţul Sălaj. A fost secretarul personal şi, mai apoi, secretar politic al lui Iuliu Maniu. Pe 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNŢ, în ceea ce s-a numit „Înscenarea de la Tămădău”. Până în 1956 a fost ţinut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare” şi pentru „crimă contra reformelor sociale”. A fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat. În aprilie 1964 a fost pus în libertate, după 17 ani de detenţie. În 1987, Corneliu Coposu a afiliat PNŢ, aflat în clandestinitate, la Internaţionala Creştin-Democrată (ICD), adresând o cerere în acest sens lui Jean-Marie Daillet, vicepreşedinte al ICD.
După 1990 a devinit liderul opoziţiei, ceea ce l-a transformat în ţinta unei virulente campanii de presă. Pe 27 septembrie 1991 este reales preşedinte al PNŢCD, la primul Congres al partidului, iar între 1991 şi 1993 a devinit preşedinte al Convenţiei Democrate Române. Pe 11 noiembrie 1995 a încetat din viaţă la Spitalul Universitar din Bucureşti. Trei zile mai târziu a fost înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic, fără funeralii naţionale, dar cu sute de mii de români veniţi să-l conducă pe ultimul drum.
A rămas fidel până în ultima clipă crezului creştin democrat, Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi crezului monarhic. Emblematică în acest sens este declaraţia sa: „Am convingerea, şi cu ea mă voi duce dincolo, că România va păşi pe calea democraţiei numai prin Monarhie. Avem datoria sfântă să-L aducem pe tron pe Regele nostru.”
