Sfântul Botez este cea dintâi dintre Tainele Sfintei Biserici, întrucât prin botez pruncul intră în comunitatea creştină, a lui Hristos.
Ea ne-a fost rânduită de însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, după Învierea sa din morţi, care le-a spus apostolilor Săi: “Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei XXVIII, 19).
Dar nu ne spune CUM anume să se facă acest botez, ci ne spune “De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan III, 5).
După tragedia de la Piatra Neamţ, în care un prunc de şase săptămâni, care urma să intre în oastea creştină a Sfintei Treimi prin taina botezului, a fost ucis din culpă, prin înecare, de către preotul nepriceput care oficia botezul, credem că trebuie să ne trezim din Evul Mediu, NU prin negarea acestei sfinte taine, ci prin grijă mai mare pentru viaţă, nelepădându-ne defel de Iisus, de Sfânta Treime, dimpotrivă.
Doi mari teologi ai ortodoxiei, din Banat, vrednicul de pomenire Ioan Olariu, care a fost şi misionar protopopesc, dar şi conducător al bisericii din Iosefin, Timişoara, în timpul mitropolitului Nicolae al Banatului, şi preotul dr. Mircea Cricoveanu, un teolog desăvârşit, respectat şi iubit de credincioşi, ne vorbesc despre botez, tradiţia acestei taine în Banat, care nu trebuie să se facă “cu capul sub apă”.
Părintele Ioan Olariu, ne spune despre ”BOTEZUL PRUNCILOR”, articol apărut în 2003 în revista Învierea, sub binecuvântarea Mitropolitului Nicolae:
“Ritualul slujbei Botezului s-a închegat în vremea când Biserica trebuia să facă faţă numărului mare de catehumeni, a celor de toate vârstele, numărul preponderent fiind al vârstnicilor. În cazul dat, catehumenii proveneau din lumea păgână, idolatră, o lume pusă sub stăpânirea diavolului. În slujba Tainei Botezului s-au păstrat elemente de ritual, de stil şi de limbaj specifice timpului respectiv.
În prezent lucrurile s-au schimbat, cei aduşi spre Botez fiind pruncii, copii ai unor creştini. Este dar de aşteptat ca şi slujba respectivă să ţină seama de această calitate a pruncului catehumen. El e născut dintr-o familie binecuvântată prin Taina Cununiei. Este nepotrivit, aşadar, a fi socotit ca un purtător de satană şi că ar trebui supus exorcizării cu un vocabular dur şi insistent.
Mântuitorul Hristos oferă pruncului o atenţie deosebită ”Lăsaţi pruncii să vină La Mine şi nu-i opriţi, căci unora ca acestora este împărăţia cerurilor” spune Iisus, iar mai departe ”Cine este mai mare în împărăţia cerurilor?” Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor şi a zis ”De nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte” (Matei 18, 2-6). Iată dar că Mântuitorul prezintă pe copil ca o entitate de măsură pentru vrednicia intrării în Împărăţia Cerurilor, fără a adăuga sau evidenţia nevoia altor calităţi speciale, ci doar pe aceea de prunc, de copil.
Ne-am fi aşteptat ca în toate împrejurările copilul să fie privit şi primit de Biserică prin ceea ce Mântuitorul Hristos a aşezat pe copil. Or, la prima întâlnire dintre Biserică şi copil, doar la câteva zile de la naştere, acesta e primit cu rezervă şi chiar cu ostilitate. Stă preotul în uşa de la intrare în biserică neîngăduind intrarea pruncului decât cu condiţia de a fi curăţit de ”satana”. ”Ceartă-te pe tine diavole ieşi şi te depărtează de la zidirea aceasta”. ”Îţi poruncesc ţie diavole să te depărtezi de la noul însemnat cu numele Domnului nostru Iisus Hristos”. ”Ieşi din om şi de acum să nu te mai întorci”. Apoi se continuă cu expresii înfricoşătoare de alungare a diavolului ”Du-te în întunericul cel mai dinafară”. ”Depărtează-te de la dânsul cu toată lucrarea diavolului”. Astfel în faţa bisericii este înfăţişat nu un copil vrednic de a deschide poarta cerului, ci o unealtă a diavolului, un purtător de satană. În general preoţii care respectă rânduiala Botezului pronunţă asemenea exorcisme cu strângere de inimă atât pentru făptura minunată a copilului, cât şi pentru cei prezenţi.
Deci pruncul adus spre a fi botezat e socotit ca un purtător de satana, de ”necuratul duh” din inima lui, din fiinţa sa. Este greu de primit o astfel de stare, e greu să priveşti o făptură umană de câteva zile şi s-o tratezi ca pe un monstru moral.
După ce s-a făcut ”mărturisirea” că ”s-a lepădat de satana”, naşul este îndemnat de preot ”Suflă de trei ori şi scuipă de trei ori.” O împlinire dezagreabilă, jenantă, o expresie şi formulă vrăjitorească (orice babă descântătoare de deochi scuipă). În sfârşit, după atâta frământare la uşa bisericii şi lepădare de satana, vine şi întrebarea ”Te uneşti cu Hristos?”. Se răspunde hotărât ”Mă unesc”. Se intră în biserică şi astfel se împlineşte mai departe rânduiala Botezului.
Fără îndoială că se impune o intervenţie sau chiar o revizuire în rânduiala Botezului şi poate se va găsi o cale de ”pogorământ” din partea Bisericii Ortodoxe Române, atât în ceea ce priveşte cuprinsul cât şi vocabularul, cu expresii mai acceptabile şi nu atât de aspre. ”Se botează robul lui Dumnezeu” cu ”Se botează pruncul acesta” pentru că relaţia de stăpân sau domn cu rob al lui Dumnezeu se creează după primirea botezului şi ca exprimare este mai potrivită. În loc de ”te lepezi de satana” te ”lepezi de cel rău” sau ”de cel viclean”, o expresie uzuală prin ”Tatăl nostru”.
Suntem în mileniul trei, problema de limbă trebuie să fie observată în contextul vremii. Biserica, în decursul timpului, a fost cu un pas înaintea vremii în ceea ce priveşte limba, or iată că prezentul confirmă preocuparea pentru limbă a Bibliei, încredinţând traducerea Bibliei unui bun cunoscător şi mânuitor al limbii noastre ÎPS Arhiepiscop Bartolomeu Ananie, tocmai pentru a răspunde vremii noastre.
Trebuie revăzut şi actualizat, deci, textul sfintelor slujbe şi mai ales acela al Botezului.
În încheiere, îmi îngădui să apreciez următoarele: la botezul pruncilor să se elimine partea exorcizărilor şi a gesturilor respective, motivându-se prin aceea că, în slujba de înmormântare, o rânduială este pentru adulţi și alta pentru prunci, iar pentru adulţi să se facă slujba îndatinată a botezului”. Pr. Ioan Olariu.
***
Părintele Mircea Cricoveanu spunea, într-o predică din 7 noiembrie 2019, în ajunul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, printre altele:
“Bineînţeles că poarta de intrare în creştinism este Botezul, apoi când cel care se botează este iertat de păcatul strămoşesc, apoi Mirungerea, creşterea în puterea duhovnicească, şi primeşte imediat şi Împărtăşania şi începe o nouă viaţă. (…).
Aş vrea să văd citesc un articol apărut în revistele noastre de specialitate în urmă cu vreo şaisprezece ani, semnat de un părinte din Timişoara, care se sesiza de faptul că un om foarte înţelept, Dumnezeu să-l odihnească în pace, duhovnic al multor preoţi şi episcopi, care sesiza foarte multe nemulţumiri din partea unor credincioşi mai subţiri, ca să spunem aşa, literaţi, culţi, care fie cereau slujbe fără ca copiii lor să fie afundaţi în apă la botez ca să nu cumva să răcească sau ca să nu se lungească foarte mult slujba sau alţi intelectuali care încercau să priceapă cu celeritate mesajul Bisericii. Este un articol extrem de important, întrucât a fost şi aprobat să apară în presa noastră bisericească mitropolitană. Mai ales că, ştiţi foarte bine, s-au întâmplat lucruri, nu simple, în ceea ce priveşte Taina Botezului. Aşi văzut că prin unele locuri unii copii au răcit sau li s-au întâmplat alte nenorociri.
Mulţi au pus întrebarea dacă botezul este valid prin afundare sau doar prin stropire, doar prin turnare. Lucrurile acestea nu sunt de acum, ele s-au lămurit de prin secolele III-IV când a fost şi o dispută baptismală. (…).
Vreau să vă spun că concluzia autorilor patristici, nu a mea, este aceea că Botezul este valid şi prin afundare şi prin turnare. Botezul, Mirungerea şi Euharistia sunt Taine comune ale Bisericii Răsăritene şi ele sunt poartă de intrare în creştinism. Prin urmare, Sfinţii Părinţi au statutat că este valabilă şi prin afundare şi prin turnare, de aceea discuţiile pe această temă nu îşi au rostul”.
