Acasă Actualitate Dominic Fritz va participa la ceremonia de învestire a lui Alin Nica...

Dominic Fritz va participa la ceremonia de învestire a lui Alin Nica la Consiliul Judeţean Timiş, în ciuda eşuării negocierilor dintre PNL şi USR PLUS

885
DISTRIBUIȚI

Dominic Fritz, a anunțat, vineri, prin intermediul paginii sale de Facebook că va participa la ceremonia de învestire a lui Alin Nica în funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș, cu toate că negocierile dintre USR PLUS și PNL au intrat, joi, într-un blocaj. Până luni atât unii, cât și ceilalți, au dat ultimatul omologilor pentru stabilirea unor poziții certe.

„Azi am trecut pragul de 3 infectări la 1000 locuitori în Timișoara. Nu mai sunt locuri în spitale. De aici la un scenariu de creșteri exponențiale nu mai este mult. Tocmai de aia sunt mâhnit de spectacolul politic pe care timișorenii sunt forțați să-l urmărească în aceste zile. Îmi pare rău de energia pe care o pierdem cu aceste joculețe”, își începe Dominic Fritz postarea.

Primarul ales al Timișoarei a continuat amintind că tot vineri, cu câteva ore înainte, Alin Nica a semnat – cel puțin simbolic – protocolul negociat. Fritz a ținut să sublinieze că documentul conține decizia comună a celor două partide de a forma majorități în Consiliul Județean Timiș și Consiliul Local Timișoara și, deci, de a desemna vicepreședinții și, respectiv, viceprimarii. Cu această ocazie, „neamțul” a continuat să spună că, în opinia lui, Alin Nica tocmai asta nu a făcut, prin gestul său de a amâna negocierile pentru numiri.

„Am înțeles că Alin Nica a semnat astăzi, în fața presei dar nu și în fața partenerilor, textul parteneriatului pe care l-am negociat în bună credință de o săptămână, ca să transformăm Timișoara și Timișul într-un pol european de inovație. Care conține decizia comună «să constituim majorități din cele două formațiuni politice atât în Consiliul Local al Municipiului Timișoara, cât și în Consiliul Județean Timiș».

Alin Nica refuză însă, din motive pe care nu le-am înțeles, să constituie aceste majorități nu doar pe hârtie, ci și în forurile politice pe care vrem să le conducem împreună. Funcțiile de vicepreședinți de Consiliul Județean si de viceprimari ai Timișoarei, după care spune că alergăm, trebuie să decurgă din votul cetățenilor din 27 septembrie. Instituțiile pe care le vom conduce amândoi nu sunt pe deplin funcționale fără vicepreședinți și viceprimari, prevăzuți de lege. Or aceste poziții trebuie validate de majorități, transparente și asumate. Nu puține au fost cazurile în care vechile partide au tranzacționat, pe ascuns, voturi pentru aceste funcții. Nu vreau ca această practică să continue.

Acest «parteneriat loial și cinstit pe patru ani», așa cum e formulat în textul agreat, trebuie să se exprime în formarea unor majorități care să aleagă câte un viceprimar/vicepreședinte de la fiecare partener. Despre ce fel de parteneriat am vorbi altfel? E o înțelegere atât de firească că nu ne-a luat mult timp să clarificăm și agreem acest aspect în timpul negocierilor”, scrie Fritz.

Deși se arată deranjat de faptul că PNL ar fi dat deja drumul pe Facebook postărilor sponsorizate despre „acest conflict artificial”, useristul dă asigurări că va da curs invitației lansate încă de la începutul săptămânii de Nica, de a participa la ceremonia de învestitură a noului președinte CJT. Joi, întrebat dacă va lua parte la eveniment, noul primar al Timișoarei a răspuns ironic „Încă nu mi-am verificat agenda pentru sâmbătă”.

„Mă duc înapoi la muncă și aștept să particip mâine, în calitate de invitat și ca primar ales al Timișoarei, la prima ședință a Consiliului Județean și învestitura noului președinte al Consiliului Județean, Alin Nica”, a încheiat Fritz postarea de vineri. Reamintim, inițial, ceremonia era programată pentru vineri, dar odată anunțată intenția primului ministru, Ludovic Orban, de a participa, aceasta a fost amânată cu o zi.

Comentarii

comentarii