Acasă Eveniment Dosare penale pentru comerţ ilicit

Dosare penale pentru comerţ ilicit

DISTRIBUIȚI

La finalul săptămânii trecute, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor au luat cu asalt Piaţa de vechituri Flavia din Timişoara. Acţiunea a avut ca principal scop combaterea evaziunii fiscale. În urma controalelor au fost întocmite patru dosare penale pentru punerea în circulaţie a unor produse care poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, fiind ridicate bunuri în vederea continuării cercetărilor, în valoare de aproape 7.000 de lei. Totodată au fost aplicate şi două amenzi, în valoare de 1.500 de lei fiecare, fiind ridicată, în vederea confiscării, încălţăminte în valoare de peste 3.000 de lei. Printre bunurile ridicate s-au numărat: pantofi sport, cămăşi, tricouri, pulovere, pantaloni scurţi, treninguri, sandale, care urmează să fie expertizate de către specialişti. Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada imediat următoare.

Comentarii

comentarii