Acasă Actualitate Două investiții arădene „au zburat” din buget

Două investiții arădene „au zburat” din buget

DISTRIBUIȚI

Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Județean Arad, a criticat decizia guvernului de a scoate de pe lista de investiţii două dintre cele mai importante proiecte ale judeţului Arad. Acestea sunt pasajul care asigură traficul peste calea ferată Arad-Bucureşti şi pasajul peste tronsonul de cale ferată Arad-Oradea, respectiv Arad-Curtici.

Lucrările, începute în anul 2011, au fost oprite din lipsă de finanţare. Abandonarea lor duce la degradarea completă a pasajelor, finalizate una în proporție de 89% și cealaltă de 60%.

„În permanenţă, atât parlamentarii USL, cât şi guvernul au declarat că aceste două pasaje vor fi pe lista de investiţii. Constat că nici pentru anul 2014 nu avem finanţare, iar blocarea acestor lucrări conduce în continuare la pierderi de milioane de euro. Guvernul a ignorant şi ignoră în continuare solicitările noastre. Constat că două dintre cele mai importante investiţii, pasajele, pentru care arădenii au strâns semnături de susţinere, primesc în 2014 fix zero lei. Fac din nou un apel către toţi parlamentarii arădeni, pentru a depune amendamente care să vină în sprijinul dezvoltării judeţului Arad. Împreună putem să demonstrăm că Aradul contează”, a declarat Nicolae Ioţcu.  

Comentarii

comentarii