Acasă Actualitate Dr. Olimpia Oprea le îndeamnă pe timişorence să iasă în faţă şi...

Dr. Olimpia Oprea le îndeamnă pe timişorence să iasă în faţă şi să se implice în politică

DISTRIBUIȚI

La 22 de ani de la revoluţia din 1989, întrebarea care se ridică cu două luni înaintea alegerilor locale este următoarea: „Există egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, îndeosebi în politică?”.

În Consiliul Local Timişoara şi în Consiliul Judeţean Timiş, mai mult de 6 femei, în fiecare, nu au fost niciodată în această perioadă.

 

Bărbaţii, mai bine plătiţi pentru aceeaşi muncă

Conform Raportului Băncii Mondiale din 2011, femeile din România câştigă 90 de cenţi, iar bărbaţii un dolar, pentru aceeaşi muncă. Dr. Olimpia Oprea, preşedintele Sindicatului Medicilor „Materna”, din cadrul Spitalului Clinic nr. 5 Timişoara, coordonatorul Centrului de Egalitate de Şanse Timişoara, (Piaţa Sarmisegetusa, nr. 8, et 1, tel/fax: 0256.208.004), a spus, marţi, 10 aprilie, că legislaţia Uniunii Europene este respectată numai declarativ şi pe hârtie în România, dar în realitate nu. De exemplu, în Serbia, care vrea să adere la UE, se respectă recomandările europene: al treilea membru propus trebuie să fie femeie, pe lista pentru alegeri. „Noi suntem în UE, dar nu se ţine cont de directevele europene. Motivaţia bărbaţilor este că femeile nu vor să se implice”, a spus dr. Oprea.

„Pentru a accelera realizarea în fapt a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, autorităţile publice centrale şi locale vor adopta măsuri stimulative de reprezentare echitabilă şi echilibrată a femeilor şi bărbaţilor în cadrul autorităţilor decizionale ale partenerilor sociali, cu respectarea criteriilor de competenţă”, recomandă Directiva nr. 113 a Consiliului Europei, din 13 decembrie 2004 de aplicare a principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi privind accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii

30% dintre posturile de comandă să fie al femeilor

Uniunea Europeană se bazează pe principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi al statului de drept, principii comune statelor membre, şi respectă drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate de Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi aşa cum rezultă din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, ca principii generale ale dreptului comunitar. Egalitatea între bărbaţi şi femei este un principiu fundamental al UE. Articolele 21 şi 23 din Carta drepturilor fundamentale a UE interzic orice formă de discriminare pe criterii de sex şi prevăd că egalitatea între bărbaţi şi femei trebuie să fie asigurată în toate domeniile.

Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbăţi reglementează măsurile pentru promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, în vederea eliminării discriminării directe şi indirecte după criteriul de sex, în toate sferele vieţii publice din România. Măsurile pentru promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaşi şi pentru eliminarea discriminării directe şi indirecte după criteriul de sex se aplică în domeniul muncii, educaţiei, sănătăţii, culturii şi informării, participării la decizie, precum şi în alte domenii, reglementate prin legi specifice.

„Trebuie să luptăm în continuare pentru egalitate de şanse, să ieşim în faţă şi să ne implicăm în politică. Directiva UE prevede ca 30% dintre posturile de conducere să fie ocupate de femei”, le îndeamnă pe timişorence dr. Oprea.

Comentarii

comentarii