Acasă Eveniment Eforturi pentru titularizare

Eforturi pentru titularizare

DISTRIBUIȚI

Mai mult de 700 de cadre didactice din Caraș-Severin au participat la examenul de titularizare în învăţământul preuniversitar, dintre care, doar 32 sunt proaspete absolvente, care doresc să predea în şcolile din județ. Potrivit lui Nicolae Grindeanu, inspector general adjunct, cea mai mare concurenţă, cu 132 de candidaţi, a fost pentru un post de învăţător. Şi pentru posturile de educatoare s-au înscris 73 de cadre didactice. Totodată, posturile titularizabile ca profesor de bilogie, educaţie fizică, istorie, engleză, matematică sau religie au fost solicitate fiecare de peste 30 de candidaţi.
    Examenul de titularizare s-a susţinut, pentru prima dată, în şcolile unde candidaţii vor să predea, fiind organizate în judeţul Caraş-Severin 53 de centre de concurs, iar subiectele au fost întocmite la nivel naţional şi distribuite online centrelor de examen. Cei care nu reuşesc să obţină titularizarea în urma concursului au şansa de a prinde un post de suplinitor în învăţământul preuniversitar.
Rezultatele examenului de titularizare din acest an se vor afişa pe 7 august, în aceeaşi zi depunându-se şi contestaţiile, în timp ce rezultatele finale vor fi făcute publice în 10 august.

 

Comentarii

comentarii