Acasă Monden/Lifestyle ELLIS – 20 ani de pasiune în moda

ELLIS – 20 ani de pasiune în moda

DISTRIBUIȚI

Casa de Moda ”Ellis” va organiza in data de 7 decembrie, de la ora 19:00, la Galleria Mall Arad, o expoziţie aniversară cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate. Evenimentul, organizat cu sprijinul Primăriei Arad, va fi prezentat de Octavian Ursulescu şi va reuni 300 de invitaţi.

 Expoziţia cuprinde o retrospectivă a activităţii Casei de Modă ELLIS, o incursiune în evoluţia stilului ELLIS pe parcursul celor 20 de ani reflectat în imagini. Vor fi expuse 15 – 20 ţinute vestimentare din colecţiile de succes ale Casei Ellis precum şi aproximativ 20 de postere colaje cu cele mai reprezentative colecţii concepute de Eli Lăslean şi prezentate în diferite festivaluri şi expoziţii de profil. Fotografii de modă realizate în şedinţe foto de anvergură de fotografi renumiţi – Marius Bărăgan, Dragoş Cristescu, Alex Gălmeanu, Paul Draja, Adrian Ostafi – au ca interpreţi modele de succes ca Dana Săvuică, Maria Andrei, Corina Zugravu, Anca Serea, Yvonne Stolz. Atmosfera elegantă, modernă dar şi maiestoasă a construcţiei din sticlă a Galleriei Arad va găzdui această expoziţie timp de o lună prin bunăvoinţa companiei Auto Schunn. În felul acesta asocierea Mercedes Auto Schunn – Ellis (adică eleganţă – stil – calitate – confort) va spori valoarea manifestării. Expoziţie va fi una itinerantă şi va „călători” în lunile ce urmează atât în ţară cât şi în străinătate.

Comentarii

comentarii