Acasă Economic Fermierii din Serbia își vor putea vinde produsele agro-alimentare în zona de...

Fermierii din Serbia își vor putea vinde produsele agro-alimentare în zona de vest a României

355
DISTRIBUIȚI

Fermierii din Serbia își vor putea vinde produsele agro-alimentare în zona de vest a României, județele Arad și Bihor, prin rețeaua  de magazine Remarkt, un hypermarket născut din fostul real.

Primul eveniment de prezentare va avea loc, în 29 aprilie, la ora 12.00, la Arad, organizat de Consulatul Serbiei la Timișoara.

Vor fi prezenți ambasadorul Serbiei la București, Stefan Tomasevic, consulul general Vladan Tadic, reprezentanți ai fermierilor și ai autorităților locale și județene. Fermierii sârbi au negociat un an pentru a ajunge să își valorifice marfa prin această rețea ce funcționează în zona de vest a României. Înainte de această mare colaborare producătorii sârbi au mai reușit să își vândă produsele aici, dar numai prin activități personale.

 

Comentarii

comentarii