Acasă Eveniment Furtuni în Banat

Furtuni în Banat

DISTRIBUIȚI

Din cauza condiţiilor meteo deosebite, a ploilor însoţite de rafale puternice de vânt, în decursul zilei de 20 iulie au fost afectate reţelele electrice de medie tensiune din raza de activitate a societăţii Enel Distribuţie Banat.

 La ora 22.00 (miercuri 20 iulie), situaţia se prezenta astfel: în judeţul Arad era nealimentată parţial 1 LEA (linii electrice aeriene) şi 1 post de transformare, fiind afectat 1 consumator, agent economic; în judeţul Caraş Severin au fost nealimentate parţial 2 LEA, 7 posturi de transformare, 2 localităţi – Sacu şi Tincova, fiind afectat un număr de 559 de consumatori; în judeţul Hunedoara erau nealimentate parţial 8 LEA, 33 de posturi de transformare, 13 localităţi, fiind afectat un număr de 1935 de consumatori; în judeţul Timiş a rămas nealimentată parţial 1 LEA şi 8 posturi de transformare, fiind afectată 1 localitate – Unip, cu un număr de 386 de consumatori.

Enel a mobilizat cu promptitudine toate echipele de intervenţie, care au lucrat atât în cursul serii cât şi în cursul nopţii trecute. Astfel, joi, 21 iulie 2011, la ora 12, situaţia s-a îmbunătăţit considerabil: în judeţul Arad a fost alimentat consumatorul afectat, în cursul dimineţii; în judeţul Caraş Severin au fost realimentaţi toţi consumatorii, în decursul nopţii; în judeţul Hunedoara au rămas nealimentate parţial 5 LEA, 10 posturi de transformare, 5 localităţi, fiind afectat un număr de 710 consumatori. Zonele care sunt în continuare afectate de întreruperi sunt: Orăştie (rural), Petroşani (cartier Aeroport), Decebal-Avicola Mintia, Orăştie-Castau; în judeţul Timiş au fost realimentaţi toţi consumatorii, în decursul nopţii.
Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor menţionate mai sus au fost, pe fondul condiţiilor meteo deosebite, spargerea unor izolatori şi ruperea unor conductori, ca urmare a copacilor căzuţi pe liniile electrice aeriene.
 

Comentarii

comentarii