Acasă Actualitate Groapa de gunoi clandestină, descoperită în Kuncz și eliberată de deșeuri, a...

Groapa de gunoi clandestină, descoperită în Kuncz și eliberată de deșeuri, a rămas curată

DISTRIBUIȚI

Cetățenii din cartierul Kuncz nu au mai aruncat gunoaie în fosta groapă clandestină golită de primărie în urmă cu aproximativ două săptămâni, în zona amintită. La o lună distanță de când a fost igienizat terenul Primăriei Timișoara din zona amintită, locația e curată.

”Locuitorii de aici s-au mobilizat și nu mai permit aruncarea deșeurilor pe acest spațiu. Vă reamintim că, la sesizarea cetățenilor și în colaborare cu managerul de cartier (reprezentantul Primăriei în zonă), în urmă cu o lună, Primăria Timișoara, a organizat, în doar câteva zile, o acțiune de ecologizare în zona Kuncz. A fost eliminată o rampă de gunoi clandestină uriașă, cu un volum de 220 mc de deșeuri”, a anunțat primăria.

În momentul curățării zonei de gunoaie, administrația orașului ne anunța că acolo se ridică un nou parc, cu un loc de joacă pentru copii. Deocamdată nu e cazul de amenajare, intenția există, dar acum de abia se lucrează la realizarea documentației. ”Pe acest teren, vom amenaja un parc cu loc de joacă, pe o suprafață de 8000 de mp. Suntem în faza de pregătire a documentațiilor necesare demarării investiției, iar la anul vom începe lucrările de amenajare a parcului. În plus, în primăvara anului viitor, vom planta aici aproximativ 100 de arbori”, mai spun cei de la primărie.

 

Comentarii

comentarii