Acasă Actualitate Investiție din bani europeni, lăsată de izbeliște

Investiție din bani europeni, lăsată de izbeliște

DISTRIBUIȚI

USL Arad despre interesele PDL, mai importante decât interesele arădenilor
USL Arad acuză faptul că linia de tramvai care leagă municipiul de zona industrială nu este funcţională, la aproximativ şapte ani după inaugurare. Construcţia liniei de tramvai a fost finanţată din fonduri europene, într-un proiect accesat de administraţia Popa, destinate modernizării zonei industriale şi a costat peste un milion de euro, iar valoarea totală a lucrărilor de infrastructură a fost de 2,5 milioane de euro. Linia de tramvai, care ar trebui să fie folosită de aproximativ 10.000 de muncitori, este abandonată. „Sunt convins că la mijloc sunt interesele economice ale celor de la PDL, interesaţi să le bage pe gât firmelor mijloace de transport ale unor firme clientelare. Este inexplicabil faptul că nu se foloseşte linia de tramvai realizată din fonduri europene. Toate argumentele pledează în favoarea utilizării liniei: tramvaiul este un mijloc de transport mai puţin poluant; prin utilizarea tramvaiului, se poate decongestiona traficul rutier. Nu cred că se poate pune în nici un fel problema rentabilităţii liniei, atât timp cât sunt mii de muncitori care merg la serviciu în zona industrială, la intervale orare care pot fi uşor controlate. Cred că folosirea liniei de tramvai ar ajuta foarte mult şi CTP. Nu este normal ca interesele firmelor clientelare ale PDL să fie considerate mai importante decât interesele arădenilor”, a declarat Dorel Căprar, co-președinte USL Arad. El spune că cei de la Compania de Transport Public Arad ar fi spus că nu sunt pregătiți din punct de vedere tehnic să facă față transportului pe această linie, deși s-au făcut teste și specialiștii păreau chiar pregătiți.

Comentarii

comentarii