Acasă Eveniment Micuţul Alex, bolnav de cancer, are nevoie de sprijin

Micuţul Alex, bolnav de cancer, are nevoie de sprijin

DISTRIBUIȚI

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş a primit, din partea familiei Negreanu Gheorghe şi Maria, solicitarea de a sprijini o campanie umanitară de susţinere a copilului Negreanu Ramon Alex, în vârstă de 12 ani, diagnosticat cu o formă gravă de cancer. Diagnosticul complet este Sarcom Ewing 1/3 inferioară peroneu drept, recidivă tumorală, metastaze la distanţă (pulmonare), anemie secundară, caşexie neoplazică, boală progresivă, VSH crescut. Şansa de vindecare a acestui copil este reprezentată de o intervenţie de distrugere a celulelor canceroase, într-o clinică specializată din Viena. Costul iniţial al intervenţiei este de 10.000 de euro, bani de care părinţii nu dispun. “Pe această cale, susţinem familia, în demersul ei de a obţine fondurile necesare intervenţiei, persoanele dornice să ajute  putând dona bani în următoarele conturi”, a informat DGASPC Timiş:
RON: RO43BRDE360SV59278493600
Euro: RO67BRDE360SV71662973600

Comentarii

comentarii