Acasă Eveniment Mii de păsări, arse de vii într-un incendiu din vestul țării

Mii de păsări, arse de vii într-un incendiu din vestul țării

DISTRIBUIȚI

Mii de pui de prepeliță, rață și găină au ars de vii într-un incendiu la o crescătorie de păsări din județul Arad. Potrivit pompierilor, focul devastator a pornit de la un scurtcircuit electric, într-o casă de locuit și s-a extins la hala crescătoriei.

În această noapte, în jurul orei 03:45, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Vasile Goldiș” al județului Arad a fost alertat, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, de producerea unui incendiu, izbucnit la o casă particulară din localitatea Frumușeni.

“La ora 03:50 am fost informați de șeful SVSU din localitate, care se afla la fața locului, că incendiul se manifesta generalizat și la o hală (crescătorie) de pui pe care o deținea proprietarul imobilului, cât și la nivelul acoperișului locuinței. Până la primirea apelului prin 112, SVSU Frumușeni a acționat cu 5 voluntari.

De îndată, la locul intervenției au fost alocate forțe si mijloace ale Detașamentului de Pompieri Arad, care s-au deplasat la fața locului cu 2 Autospeciale de lucru cu apă și spumă, 1 echipaj SMURD, cu un total de 9 subofițeri.

Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că flăcările se manifestau violent, atât la hala de lângă imobil, cât și la acoperișul casei.

Pentru lichidarea incendiului, dar și pentru înlăturarea efectelor negative, salvatorii au acționat aproximativ o ora și jumătate.

Au ars acoperișul casei în proporție de 30% și au pierit 6000 pui de prepeliță, 900 pui de găină și 100 pui de rață, suprafața totala afectată fiind de aproximativ 600mp. Din fericire nu au fost înregistrate victime omenești“, povestesc reprezentanții ISU Arad.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată ca fiind “scurtcircuit electric”.

Comentarii

comentarii