Acasă Actualitate Ministerul Mediului: „Dăm acordul de mediu pentru Roşia Montană dacă nu va...

Ministerul Mediului: „Dăm acordul de mediu pentru Roşia Montană dacă nu va fi afectată natura!”

DISTRIBUIȚI

Având în vedere protestul organizat în data de 28 ianuarie 2012, faţă de proiectul Roşia Montană, Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) a precizat: „În ceea ce priveşte componenta de mediu, menţionăm că, la acest moment, proiectul Roşia Montană este în plin proces de evaluare a impactului asupra mediului”.

Evaluarea acestui proiect este realizată de o Comisie de Analiză Tehnică formată din reprezentanţi ai MMP, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Administraţiei şi Internelor – Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Academia Română, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Institutul Geologic al României, Garda Naţională de Mediu, Administraţia Naţională Apele Române.

MMP va propune guvernului aprobarea acordului de mediu pentru proiectul minier de la Roşia Montană doar în cazul în care există certitudinea că investitorul va respecta cele mai bune practici în ceea ce priveşte mineritul, pentru a nu fi afectată natura.

Comentarii

comentarii