Acasă Actualitate Mitropolitul Banatului – casă nouă pentru o familie cu șapte copii din...

Mitropolitul Banatului – casă nouă pentru o familie cu șapte copii din Timiș

DISTRIBUIȚI

La aproximativ 30 de kilometri de Timișoara, în localitatea Satchinez, o familie cu șapte copii trăiește la marginea sărăciei. Mitropolitul Banatului alături de alți oameni au dăruit acestei familii o casă nouă.

Au bătut la mai multe uși, dar singura care s-a deschis a fost ușa bisericii din Dumbrăvița, unde au găsit sprijin la părintele Vasile Baboș. Acesta de mai mulți ani oferă sprijin material, dar și duhovnicesc familiei Iancu din Satchinez. Preotul Vasile a contribuit la coșul zilnic de alimente pentru această familie numeroasă, aflată în dificultate. Tatăl copiilor a muncit în construcții, dar s-a îmbolnăvit grav, nemaiputând să aducă hrana cea de toate zilele pentru întrega familie.

Cunoscând problema majoră a acestei familii, preotul din Dumbrăvița a apelat la ajutorul Părintelui Mitropolit Ioan, care mișcat de credința acestora, a făcut tot posibilul ca și această familie să beneficieze de o casă nouă.

Astfel, mitropolitul Banatului alături de alți oameni de bine au pus mână de la mână pentru a ridica această casă pentru familia aflată în dificultate, și care încearcă din răsputeri să ofere și o educație copiilor lor.

În ajunul Marelui Praznic al Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a înmânat cheile casei și a dăruit o icoană a Maicii Domnului acestei familii, care a avut multă credință în Dumnezeu.

Pentru că suntem în mijlocul unei ierni geroase și în zona Banatului sunt multe localități afectate de întreruperile de curent electric, Părintele Mitropolit Ioan le-a pus la dispoziție o cantitate importantă de lemne pentru foc, alimente, haine, așternuturi, tacâmuri, veselă, dar și un frigider nou. Prin acest proiect de suflet se dorește ca cei mici ai familiei să benefieze de o educație corectă și mai mult, să ofere un model de credință pentru cei care își pun nădejdea în Dumnezeu.

Noua casă este una de tip modular, cu trei camere, bucătărie, grup sanitar și a fost racordată la toate utilitățile necesare.

 

Comentarii

comentarii