Acasă Actualitate Nemulţumirile pacienţilor

Nemulţumirile pacienţilor

DISTRIBUIȚI

28 decembrie pacienti DSCF7770În timp ce Ministerul Sănătăţii se laudă cu noile măsuri de reformă care vor salva sănătatea românului şi o va înălţa pe „înalte culmi de progres şi civilizaţie”, organizaţiile de pacienţi îşi exprimă nemulţumirile.

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) solicită public Ministerului Sănătăţii să prelungească termenul până la care pot fi făcute propuneri şi observaţii legate de proiectul Hotărârii de Guvern privind aprobarea pachetului minimal şi pachetului de servicii de bază până la data de 15 ianuarie 2014.

Solicitarea COPAC vine ca urmare a faptului că acest proiect a fost pus în discuţie publică în 22 decembrie 2013, iar termenul până la care pot fi trimise propuneri şi observaţii către MS este de 10 zile din momentul în care proiectul a fost pus pe site, lucru practic imposibil, ţinând cont de faptul că este perioada sărbătorilor.

„Nu vreau să cred ca domnul ministru a făcut acest lucru tocmai pentru a nu se putea trimite propuneri din partea profesioniştilor, reprezentanţilor asociaţiilor de pacienţi şi a tuturor actorilor interesaţi să construiască un sistem performant de sănătate. Apreciez faptul că domnul ministru se grăbeşte să găsească soluţii, însă trebuie să ţină cont de opiniile şi nevoile tuturor celor implicaţi în sistem. Suntem direct interesaţi să avem un pachet de servicii de bază şi dorim ca acesta să fie făcut astfel încât să fie respectate drepturile pacienţilor, iar pentru acest lucru avem nevoie de timp pentru a ne consulta atât între noi, cât şi cu profesioniştii din sănătate, întrucât după o primă lectură am constatat că există mai multe neclarităţi legate de pacienţii cronici. Prelungirea termenului de consultare nu va afecta termenul de punere în vigoare a pachetului de bază ”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele COPAC.

Comentarii

comentarii