Acasă Economic Noi zboruri spre București de la Timișoara

Noi zboruri spre București de la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Compania aeriană Ryanair va introduce, începând cu luna octombrie, 4 zboruri suplimentare București-Timișoara și retur, iar compania aeriană Tarom, două zboruri suplimentare. Modificarea va veni odată cu intrarea în vigoare a orarului de iarnă, respectiv 28 octombrie.

În prezent, compania Ryanair operează 12 zboruri săptămânale, câte 2 zboruri  în zilele de luni, marți, miercuri, joi, vineri duminică. Astfel, începând cu 28 octombrie 2018, Ryanair va opera 16 zboruri săptămânale. Astfel, în zilele de luni și vineri vor fi operate câte 3 zboruri/zi, iar în celelalte zile (inclusiv sâmbăta), câte 2 zboruri/zi.

Compania aeriană Tarom va introduce două zboruri suplimentare, în zilele de miercuri și vineri, astfel încât va ajunge în timpul sezonului de iarnă la 28 de zboruri săptămânale.

”Destinația București este pe primul loc în topul celor mai căutate destinații din Timișoara, aproximativ 25% dintre pasagerii care călătoresc la sau spre Timișoara aleg această destinație. În primele 8 luni ale acestui an, 259.000 de pasageri au călătorit pe această rută, dintr-un total de 1.016.521 pasageri. Pe următoarele locuri se află destinațiile Bergamo, Munchen și Londra”, a declarat directorul aeroportului Timișoara, Daniel Idolu.

La cele 16 curse săptămânale puse la dispoziție de compania Ryanair, se vor adăuga cele 28 de curse săptămânale spre și dinspre București, oferite de compania Tarom, astfel că, în total, începând din octombrie vor fi disponibile 44 de curse săptămânale spre și dinspre București Otopeni, cu o frecvență între 5 zboruri pe zi (sâmbătă și duminică) și 8 zboruri pe zi (miercuri).

Companiile aeriene își rezervă dreptul de a aduce modificări programului de zbor.

Comentarii

comentarii