Acasă Actualitate Nouă hotărâre CNSU: S-a actualizat lista țărilor din „zona galbenă”

Nouă hotărâre CNSU: S-a actualizat lista țărilor din „zona galbenă”

1663
DISTRIBUIȚI

Pe 26 octombrie, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a emis o nouă hotărâre, pentru a actualiza listă țărilor pentru care se instituie carantina la sosirea în România. Noua versiune conține 30 de state și teritorii, cele mai importante fiind Franța, Spania sau Marea Britanie.

Suplimentar, CNSU a hotărât că localitățile sau județele unde este obligatorie purtarea măștii în toate spațiile publice deschise, este permisă înlăturarea pentru scurte perioada de timp, în unele cazuri. Este vorba despre fumat, consum de băuturi sau alimente, dar doar pentru o perioadă scurtă de timp, și doar în afara spațiilor pietonale și doar dacă se păstrează o distanță de doi metri față de celelalte persoane. Reamintim, atât în Timișoara, cât și în alte localități din Timiș cu rata de infectare mai mare de 3 cazuri/1.000 de locuitori/14 zile, masca este obligatorie în toate spațiile deschise.

Textul noii hotărâri, nr.50/2020, a NCSU:

Art. 1 Se aprobă lista țărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexă la prezenta.

Art. 2 Instituirea restricțiilor referitoare la persoanele care sosesc din anumite zone sau țări cu risc epidemiologic ridicat se aplică după 24 ore de la data aprobării hotărârii prin care acestea sunt stabilite, iar ridicarea acestora se realizează începând cu data emiterii hotărârii.

Art. 3 În localitățile sau județele în care portul măștii de protecție este obligatoriu în spațiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane.

Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Lista statelor din anexa noii hotărâri, cu incidența la 100.000 de locuitori:

Andorra1761.7
Vatican1717.8
Cehia1210.8
Belgia1115.6
Polinezia Franceza1111.8
Guam688.6
Olanda639.4
Armenia616.1
Luxemburg568.7
Slovenia549.7
Franța520.9
Gibraltar513.3
Elveția504.3
Liechtenstein500.3
Muntenegru496.3
Argentina441.9
Spania394.2
Slovacia385.3
Marea Britanie383.1
Georgia345.5
Malta339.8
Bahamas337.1
Costa Rica312.5
Croația301.0
Irlanda296.8
Polonia294.9
Bahrain287.2
Macedonia de Nord280.6
Portugalia277.4
Puerto Rico275.9

Comentarii

comentarii