Acasă Actualitate Timişoara nu mai e fruncea!

Timişoara nu mai e fruncea!

DISTRIBUIȚI

Numai 75 de blocuri în programul de reabilitare termică
“Fiecare oraş caută să găsească soluţii să reabiliteze termic cât mai multe condominii, dacă noi aşteptăm, ce facem?”, s-a întrebat deputatul Alin Popoviciu.
Din cele 11.000 de blocuri, numai 75 au intrat în procesul de izolare termică a clădirilor, până acum, în Timişoara. Pentru acestea, au fost alocaţi 900.000 de euro, pentru primele acţiuni tehnice, de tipul expertizelor şi întocmirii altor documentaţii necesare.
Din păcate, situaţia pare cam încurcată. În Timişoara, există trei tipuri de blocuri, dar autorităţile locale au alocat 12.000 de euro pentru fiecare scară de bloc.
Deputatul Alin Popoviciu s-a arătat extrem de nemulţumit, vineri, 10 aprilie, la întâlnirea parlamentarilor de Timiş cu timişorenii, organizată de Federaţia Asociaţiilor de Locatari Timişoara, fiindcă la împărţirea acestor bani nu s-a ţinut cont de cele trei tipuri de blocuri.
Atunci, fondurile ar fi ajuns la expertizarea mai multor construcţii.

Numai trei blocuri au intrat în program, până acum

Situaţia este îngrijorătoare.
În acest moment, în Timişoara, doar trei condominii au fost izolate termic, iar pentru următoarea etapă au intrat 75.
Totuşi, unele asociaţii de proprietari şi-au anvelopat singure, din bani proprii, clădirile. La nivel naţional, există o adevărată luptă a primăriilor pentru a intra în programul guvernamental, unde sunt foarte mulţi bani, dar finanţarea se face după principiul “primul sosit, primul plătit!”.
După cum se vede, la acest capitol, Timişul nu mai e deloc fruncea. Există multe alte oraşe care au sute de clădiri intrate în program.
Mai mult, conform ordonanţei de urgenţă privind izolarea termică a clădirilor, acum, Guvernul României va aloca 50% din sumă, Primăria Timişoara 30%, iar asociaţia de locatari 20%. Prin urmare, suma pe care proprietarii de apartamente o vor plăti este diminuată cu 10%.
Înainte de această ordonanţă de guvern, asociaţia trebuia să dea 30%. Popoviciu susţine că, în actuala criză economică, s-a creat o situaţie propice de a demara lucrările la blocuri.
Există foarte multe de construcţii care nu au contracte şi ar putea accepta să lucreze la preţuri mult mai mici. “Fiecare oraş caută să găsească soluţii să reabiliteze termic cât mai multe condominii, dacă noi aşteptăm, ce facem?
E adevărat că asociaţiilor de locatari, poate, le este greu să adune 20%, dar atunci primăria să vină cu soluţii şi să dea acei 20%, dacă tot există acest program”, a spus Popoviciu.
Problemele ce le ridică izolarea sunt determinate de existenţa subsolului, spaţiile comerciale de la parter, balcoanele şi şarpantele.
Aspectul clădirii trebuie să fie unitar, nu o parte izolat cu o culoare şi altă parte neizolată şi de altă culoare. Petru Olariu, preşedintele FALT, a declarat că este nevoie de sprijinul parlamentarilor de Timiş, pentru ca să fie introduse amendamente la ordonanţa de urgenţă.
FALT cere ca şi asociaţiile de proprietari să fie acceptate la licitaţie, pentru transparenţă. “Să facem astfel încât să reabilităm cât mai multe blocuri.
Noi vom susţine în parlament amendamentele, dar aduse de către specialiştii în construcţii”, a precizat deputatul Gheorghe Ciobanu.

Comentarii

comentarii